Guvernul vrea sa dubleze termenul in care trebuie comunicate procesele-verbale de contraventie, potrivit unui proiect de act normativ aflat azi pe agenda sedintei Executivului.
Mai exact, termenul ar urma sa fie majorat la doua luni, fata de o luna, cat este in prezent, motivul principal fiind ca multi contravenienti incearca sa tergiverseze procedura cu scopul a scapa de plata amenzilor.
In prezent, Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 — actul vizat de posibila modificare – stabileste ca, in situatia in care procesul-verbal nu este inmanat pe loc contravenientului, la momentul intocmirii, acesta trebuie comunicat prin posta in termen de o luna.
Comunicarea prin posta trebuie facuta atunci cand contravenientul nu este prezent la momentul intocmirii procesului-verbal sau atunci cand, chiar daca este prezent, acesta refuza sa semneze de primire.
“Executarea sanctiunilor contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii”, prevede actul normativ.
Potrivit notei de fundamentare (pdf) a proiectului (pdf), termenul de comunicare de o luna de la data incheierii procesului-verbal de contraventie este de multe ori insuficient, iar prescrierea amenzii, in cazul depasirii termenului, este o masura dura, avand in vedere ca, in practica, s-a constatat des ca acesta este rezultatul atitudinii de necooperare a persoanei amendate.
“Exista unele dificultati in aplicarea procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contraventiilor sau de executare a sanctiunilor contraventionale aplicate persoanelor fizice. Astfel, indeplinirea procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contraventiei nu poate fi lasata la discretia destinatarului comunicarii care, fiind interesat in a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectiva, sa impiedice agentul constatator sa realizeze comunicarea in termenele prevazute de lege”, explica initiatorii propunerii de act normativ.
In momentul de fata, comunicarea procesului-verbal se face prin posta, cu aviz de primire, sau, ca masura secundara, prin afisare la domiciliul persoanei amendate.
“Trebuie precizat ca termenul de doua luni propus este un termen maxim in care trebuie indeplinite cele doua proceduri de comunicare si este de natura a oferi agentului constatator posibilitatea indeplinirii acestora, in conditiile in care nu are la indemana posibilitatea refacerii procedurilor daca acestea nu au putut fi parcurse in termen, asa cum se intampla in cazul procedurilor de citare si comunicare in materie procesual-civila, necomunicarea in termen a procesului-verbal conducand la prescriptia executarii sanctiunii contraventionale”, precizeaza initiatorii.
Dublarea termenului nu va aduce atingere drepturilor contravenientului, deoarece acestea se pot exercita de la momentul comunicarii, mai arata sursa citata, si este o masura in interesul statului, care va contribui la plata amenzilor.
Proiectul de Ordonanta pentru modificarea OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor a fost lansat in dezbatere publica marti, de catre Ministerul Afacerilor Interne. Desi propunerea de act normativ ar trebui sa stea in procedura de dezbatere publica timp de zece zile, acesta deja figureaza pe agenda de azi a sedintei Guvernului.
Sursa: Avocatnet