Articolul de faţă are scopul de a atrage atenţia asupra opţiunii pe care o au, începând cu 1 ianuarie 2016, persoanele fizice care au în proprietate clădiri folosite, în totalitate sau numai în parte, în alte scopuri decât pentru locuinţă, de a efectua evaluarea acestora, de către un evaluator autorizat, după care, pe baza raportului de evaluare să depună declaraţia fiscală, până la data de 31 martie, inclusiv, la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţin.
Evaluarea este opţională numai pentru (1) clădirilor nerezidenţiale, şi (2) clădirile cu destinaţie mixtă.
Clădirile rezidenţiale sunt clădirile folosite pentru locuit; acestea nu se supun evaluărilor.
Clădirile NErezidenţiale (1) sunt clădirile care nu sunt folosite pentru locuit, (2) sunt clădirile care sunt folosite pentru activităţi comerciale, de prestări de servicii, economice, adică pentru orice alte activităţi decât de locuit; acestea se supun evaluărilor.
Clădirile cu destinaţie mixtă sunt clădirile care au atât suprafeţe folosite în scop de locuinţă (rezidenţial), cât şi suprafeţe folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă (nerezidenţiale), de unde şi denumirea de „mixt”, adică o clădire în care o parte este folosită pentru locuit (aceasta fiind partea rezidenţială), iar o altă parte este folosită pentru alte activităţi decât pentru locuit (aceasta fiind partea nerezidenţială).
Clădirile cu destinaţie mixtă se supun evaluărilor: 1) în totalitate în condiţiile în care nu există acte doveditoare din care să rezulte partea de suprafaţă din clădire care este folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă; 2) numai pentru partea de suprafaţă din clădire care este folosită pentru activităţi economice, în condiţiile în care există acte doveditoare din care să rezulte aceste suprafeţe; aceste acte doveditoare sunt documente cadastrale, autorizaţie de construcţie, schimbări de destinaţie, acte de vânzare-cumpărare etc.
Impozitul se calculează distinct pentru fiecare dintre aceste suprafeţe.
Clădirile-anexă sunt clădiri care servesc ca dependinţe ale clădirilor de locuit (rezidenţiale), situate în afara clădirii de locuit, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, depozitele, garajele şi altele asemenea. În cazul în care unei clădiri-anexă, care era folosită ca dependinţă a clădirii de locuit, i s-a schimbat destinaţia şi este utilizată pentru desfăşurarea de activităţi economice, aceasta nu mai este socotită
clădire-anexă a unei clădiri de locuit (nu mai face parte din dependinţele clădirilor rezidenţiale), ci se încadrează în categoria clădirilor care sunt folosite pentru orice alte activităţi decât de locuit, care este folosită pentru activităţi comerciale, de prestări de servicii, economice etc.
Nu este necesară evaluarea clădirilor, nici în anul 2016, şi nici în anii următori:
1) în cazul clădirilor a căror rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă; pentru aceste clădiri impozitarea se face pe baza valorii din respectivul raport de evaluare [C.f., art. 458, alin. (1), lit. a)];
2) în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, pentru care impozitarea se face pe baza valorii finale a lucrărilor de construcţii [C.f., art. 458, alin. (1), lit. b)];
3) în cazul clădirilor dobândite (cumpărate) în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, pentru care impozitarea se face pe baza valorii clădirilor care rezultă din actul de vânzare – cumpărare (numit, în lege, actul prin care se transferă dreptul de proprietate [C.f., art. 458, alin. (1), lit. c)].
Anul de referinţă este anul pentru care trebuie declarat şi plătit impozitul.
Spre exemplu, în anul 2016, expresia „clădirile dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă” înseamnă: a) anul de referinţă este anul 2016; b) „clădirile dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă” înseamnă clădirile dobândite între 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015.
Din prevederile Codului fiscal, art. 458, alin. (1), lit. a) rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2016, persoanele fizice care au în proprietate clădiri folosite, în totalitate sau numai în parte, în alte scopuri decât pentru locuinţă, au posibilitatea de a opta pentru a efectua evaluarea acestora la fiecare 5 ani, de către un evaluator autorizat, după care, pe baza raportului de evaluare, să depună o declaraţie, până la data de 31 martie, inclusiv, la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţin.
Evaluarea trebuie făcută şi pentru „anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole”, definite prin Legea nr. 50/1991 ca fiind „Construcţiile situate în zone izolate în extravilan şi îndepărtate de localitatea de reşedinţă a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.”
Contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, sunt obligaţi să depună declaraţii, chiar dacă beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului/taxei pe clădiri, ori pentru clădirile respective nu se datorează impozit/taxă pe clădiri.
În practică sunt numeroase cazurile de clădiri (case, apartamente etc.) în care suprafeţele folosite în scop de locuinţă (rezidenţiale) şi cele folosite în alte scopuri decât de locuinţă (nerezidenţiale) nu pot fi evidenţiate distinct.
Pentru asemenea cazuri se aplică următoarele reguli:
1. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică fără efectuarea evaluării [C.f., art. 459, alin. (3), lit. a)].
2. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor „Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică cu opţiunea pentru efectuarea evaluării [C.f., art. 459, alin. (3), lit. b)].
3. Pentru calcularea impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, unde este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică fără efectuarea evaluării. În acest caz, proprietarul va depune o declaraţie prin care atestă faptul că „nici una din cheltuielile cu utilităţile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică ”. Prin sintagma „cheltuieli cu utilităţile” se înţelege: cheltuieli comune aferente imobilului, energia electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare.”
2. Noţiuni, termeni expresii şi sintagme necesar a fi cunoscute pentru a interpreta şi a aplica corect prevederile legale în discuţie în acest material.
Interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în discuţie în acest material se poate asigura numai în condiţiile în care se înţelege corect şi pe deplin sensul şi conţinutul noţiunilor, termenilor, expresiilor şi a sintagmelor conţinute în aceste prevederi legale.
Prin Codul fiscal se prevede că evaluarea este opţională numai pentru (1) clădirilor nerezidenţiale, şi (2) clădirile cu destinaţie mixtă.
• Clădirile rezidenţiale (H.G.1/2016,TVIX,pct.6) sunt clădiri folosite pentru locuit, alcătuite din una sau mai multe camere, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii şi care NU au nicio parte (suprafaţă) din acestea folosite pentru desfăşurarea unor activităţi economice.
Clădirile rezidenţiale nu se supun evaluărilor.
Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale dacă din autorizaţia de construire rezultă că destinaţia este de locuinţă.
Pentru încadrarea în categoria de locuinţă (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile.
Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.
• Clădirile NErezidenţiale (1) sunt clădirile care nu sunt folosite pentru locuit, (2) sunt clădirile care sunt folosite pentru orice alte activităţi decât cele de locuit, (3) sunt orice clădiri care nu sunt rezidenţiale.
Clădirile NErezidenţiale se supun evaluărilor în totalitate.
În categoria clădirilor nerezidenţiale sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi activităţi similare, indiferent de utilizare şi/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidenţiale (H.G.1/2016,TVIX,pct.5).
Pentru încadrarea în categoria de clădiri nerezidenţiale (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile.
Structurile de primire turistice sunt considerate clădiri nerezidenţiale.
Clădirile sau spaţiile din acestea unde se înregistrează sedii secundare şi puncte de lucru se consideră că sunt folosite în scop nerezidenţial.
Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire.
De exemplu, sunt clădiri nerezidenţiale: o clădire de birouri, un magazin, o fabrică, o clădire unde se desfăşoară activitate de asigurare, un spital, o şcoală, un hotel.
Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.
• Clădirile cu destinaţie mixtă sunt clădirile care au atât suprafeţe folosite în scop de locuinţă (rezidenţiale), cât şi suprafeţe folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă (nerezidenţiale), de unde şi denumirea de „destinaţie mixt ă ”, adică de o clădire din care o parte este folosită pentru locuit (aceasta fiind partea rezidenţială), iar o altă parte este folosită pentru alte activităţi decât pentru locuit (aceasta fiind partea nerezidenţială).
Suprafaţa clădirii cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop de locuinţă (rezidenţial) şi suprafaţa folosită în alte scopuri decât de locuinţă (nerezidenţiale).
Delimitarea celor două suprafeţe se face pe baza criteriilor de la pct. 3, 5 şi 6, din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, „Titlul IX. Impozite şi taxe locale”, „Capitolul I. Dispoziţii generale”, „Secţiunea 1. Definiţii”.
Pentru încadrarea în categoria de clădiri cu destinaţie mixtă (H.G.1/2016,TVIX,pct.7) se are în vedere
(1) destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, (2) precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile.
Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.
Clădirile cu destinaţie mixtă se supun evaluărilor: 1) în totalitate în condiţiile în care nu există acte doveditoare din care să rezulte partea de suprafaţă din clădire care este folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă; 2) numai pentru partea de suprafaţă din clădire care este folosită pentru activităţi economice, în condiţiile în care există acte doveditoare din care să rezulte aceste suprafeţe; aceste acte doveditoare sunt documente cadastrale, autorizaţie de construcţie, schimbări de destinaţie, acte de vânzare-cumpărare etc.
Impozitul se calculează distinct pentru fiecare dintre aceste suprafeţe.
• Clădirile-anexă sunt clădiri care servesc ca dependinţe ale clădirilor de locuit (rezidenţiale), situate în afara clădirii de locuit, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, depozitele, garajele şi altele asemenea. În cazul în care unei clădiri-anexă, care era folosită ca dependinţă a clădirii de locuit, i s-a schimbat destinaţia şi este utilizată pentru desfăşurarea de activităţi economice, aceasta nu mai este socotită clădire-anexă a unei clădiri de locuit (nu mai face parte din dependinţele clădirilor rezidenţiale), ci se încadrează în categoria clădirilor care sunt folosite pentru orice alte activităţi decât de locuit, care este folosită pentru activităţi comerciale, de prestări de servicii, economice etc.
În practică există numeroase cazuri în care unele clădiri-anexă, care până la o anumită dată au servit ca dependinţe ale clădirilor de locuit (rezidenţiale), după care şi-au schimbat destinaţia, fiind folosite pentru desfăşurarea de activităţii economice.
Clădirile-anexă care până la o anumită dată au servit ca dependinţe ale clădirilor de locuit (rezidenţiale), după data de la care şi-au schimbat destinaţia, fiind folosite pentru desfăşurarea de activităţii economice, nu sunt considerate clădiri-anexă, regimul fiscal al acestora schimbându-se din rezidenţiale în nerezidenţiale, fapt pentru care sunt supuse evaluărilor.
• „Destinaţia finală a clădirilor” exprimă modul în care o clădire sau un teren este folosit efectiv de utilizatorul final. Pentru încadrarea unei clădiri în una dintre categoriile (a) clădire cu destinaţie mixtă, (b) clădire nerezidenţială, sau (c) clădire rezidenţială, se au în vedere următoarele două criterii: 1) destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, şi 2) modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.
Prin „organe fiscale locale” se înţelege structuri de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, organizate de către autorităţile administraţiei publice locale, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
• Anul de referinţă este anul pentru care trebuie declarat şi plătit impozitul.
Spre exemplu, în anul 2016, expresia „clădirile dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă” înseamnă: a) anul de referinţă este anul 2016; b) „clădirile dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă” înseamnă clădirile dobândite între 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015.
3. Actele normative în baza cărora se stabileşte valoarea impozabilă a clădirilor pe bază de evaluare.
Începând cu 1 ianuarie 2016 au intervenit schimbări radicale în impozitarea clădirilor folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă.
Valoarea impozabilă a clădirilor nerezidenţiale şi/sau cu destinaţie mixtă, folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă, aflate în proprietatea persoanele fizice la data de 31 decembrie 2015, se stabileşte pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat.
Pe baza acestui raport de evaluare se întocmeşte, de contribuabil, declaraţia de impunere, care trebuie depusă până la data de 31 martie 2016 inclusiv.
Stabilirea noilor valori impozabile a clădirilor nerezidenţiale şi/sau cu destinaţie mixtă, folosite în alte scopuri decât pentru locuinţă, aflate în proprietatea persoanele fizice la data de 31 decembrie 2015, se face în baza următoarelor acte normative:
1. „Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.
2. „Hotărâre Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016.
3. „Ordinul comun al ministrului finanţelor publice nr. 4087 din 22 decembrie 2015 şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2069 din 22 decembrie 2015 privind aprobarea unui formular tipizat pentru activitatea de colectare a impozitelor şi taxelor locale, desfăşurată de către organele fiscale locale, privind Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, publicat în Monitorul Oficial nr. 972 din 29 decembrie 2015. Acest Ordin conţine, în anexă, modelul de declaraţie, pentru declararea valorii impozabile a clădiri, sau a părţii dintr-o clădire, folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă, deţinute în proprietate de persoanele fizice la 31 decembrie 2015. Acest formular tipizat, care are aplicabilitate şi în continuare, fiind folosit de către organele fiscale locale pentru activitatea de colectare a impozitelor şi taxelor locale, poate fi consultat şi imprimat de către contribuabili utilizând sisteme informatice proprii.
4. „Hotărârea Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România nr. 3 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Ghidului de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, publicată în Monitorul Oficial nr. 946 din 21 decembrie 2015, intrată în vigoare la data de 31 decembrie 2015, emisă de Conferinţa naţională a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România în temeiul art. 5 alin.
(1) lit. c) din „Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor”, aprobată cu modificări prin „Legea nr. 99/2013/pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor”.
„Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” face parte din „Standardele de evaluare – ANEVAR”, obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare.
În legătură cu Hotărârea ANEVAR nr. 3/2015 sunt de reţinut următoarele elemente deosebit de importante:
1. În Monitorul Oficial s-a publicat numai această Hotărâre, nu şi „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, acesta fiind pus la dispoziţia celor interesaţi de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România.
2. În Monitorul Oficial nu s-a publicat „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor”, în baza căruia se fac sute de mii de evaluării, pe baza cărora se stabileşte valorarea impozabilă şi impozitul pe clădiri pentru respectivele sute de mii de clădiri evaluate.
3. Prin art. 1 din Hotărârea ANEVAR nr. 3/2015 se precede:
3.1. Cu asterisc, că „*) Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor se pune la dispoziţia celor interesaţi de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România.”.
Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” poate fi obţinut accesând pe Internet WWW.ANEVAR.ro.
3.2. Că „Ghidul de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” este obligatoriu pentru desfăşurarea activităţii de evaluare.
În legătură cu faptul că se fac sute de mii de evaluării, pe baza cărora se stabileşte valorarea impozabilă şi impozitul pe clădiri, pe baza unui Ghidul de evaluare care nu este publicat în Monitorul Oficial, există şi puncte de vedere care susţin că se poate solicita, în justiţie, să se constate inexistenta juridică a acestui ghid.
Existenţa, sau nu, a posibilităţii de sancţionare de drept cu inexistenţa juridică a „Ghidului de evaluare – GEV 500 – Determinarea valorii impozabile a clădirilor” ca efect al nepublicării acestuia în Monitorul Oficial este tratată într-un alt articol.
Prevederile legale, cu caracter fiscal, prin care se reglementează impozitul pe clădiri sunt:
1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal:
Titlul IX. Impozite şi taxe locale, art. 453-495 Capitolul I. Dispoziţii generale, art. 453-454 Art. 453. Definiţii
Art. 454. Impozite şi taxe locale
Capitolul II. Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri, art. 455-462 Art. 455. Reguli generale Art. 456. Scutiri
Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
Art. 459. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice
Art. 460. Calculul impozitului/taxei pe clădirile deţinute de persoanele juridice
Art. 461. Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor Art. 462. Plata impozitului/taxei
2. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal:
Titlul IX. Impozite şi taxe locale – pct. 1-171 Capitolul I. Dispoziţii generale – pct. 1-11 Secţiunea 1. Definiţii – pct. 1-11
Capitolul II. Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri – pct. 12-62 Secţiunea 1. Reguli generale – pct. 12-19 Secţiunea a 2-a. Facilităţi şi scutiri – pct. 20-27
Secţiunea a 3-a. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice – pct. 28-37
Secţiunea a 4-a. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale – pct. 38-42 Secţiunea a 5-a. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă – pct. 43-48 Secţiunea a 6-a. Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor – pct. 49-61
Secţiunea a 7-a. Plata impozitului/taxei pe clădiri – pct. 62
De precizat că, în timp ce Codul fiscal este structurat pe articole, pe alineate şi pe litere, Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal sunt structurate pe … puncte, fără a se preciza în aplicarea cărui articol, alineat, literă din Codul fiscal este dat fiecare punct, fiecare alineat şi fiecare literă, după caz.
Structurarea dezastruoasă a Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal rezultă din faptul că pentru cele mai multe prevederi din acestea este foarte greu să se stabilească o corespondenţă cu prevederile din Codul fiscal, iar pentru numeroase nici nu se poate stabili o legătură de corespondenţă.
Foarte numeroase sunt prevederile din noile Norme metodologice de aplicare a Codului fiscal pentru care nu se poate stabili în baza cărui articol (alineat, literă, punct etc.) din noul Cod fiscal sunt date[1].
Din aceste considerente şi în scopul uşurării căutărilor, în Titlurile, Capitolele şi Secţiunile din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, menţionate în această lucrare, am prezentat şi punctele pe care le conţin.
4. Persoanele fizice care pot opta pentru efectua evaluării clădirilor la fiecare 5 ani.
Articolul de faţă are scopul de a atrage atenţia asupra opţiunii pe care o au, începând cu 1 ianuarie 2016, persoanele fizice care au în proprietate clădiri folosite, în totalitate sau numai în parte, în alte scopuri decât pentru locuinţă, de a efectua evaluarea acestora, de către un evaluator autorizat, după care, pe baza raportului de evaluare să depună declaraţia fiscală, până la data de 31 martie, inclusiv, la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţin.
Din prevederile Codului fiscal, art. 458, alin. (1), lit. a) rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2016, persoanele fizice care au în proprietate clădiri folosite, în totalitate sau numai în parte, în alte scopuri decât pentru locuinţă, au posibilitatea de a opta pentru evaluarea acestora la fiecare 5 ani, de către un evaluator autorizat, după care, pe baza raportului de evaluare, să depună o declaraţie, până la data de 31 martie, inclusiv, la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţin.
Deosebit de important este a se reţine faptul că prin Codul fiscal nu se prevede ca fiind obligatorie efectuarea evaluării clădirilor nerezidenţiale sau a celor cu destinaţie mixtă deţinute în proprietate de persoanele fizice.
Altfel spus, legea nu te obligă să faci evaluarea pentru clădirile nerezidenţiele şi pentru cele cu destinaţie mixtă, dar prin impozitarea acestora cu o cotă de impozit de 10 ori mai mare decât în cazul în care faci evaluarea, te determină să faci evaluarea în discuţie.
5. Clădirile persoanelor fizice supuse evaluării.
Clădirile care pot fi supuse evaluării (opţional, nu obligatoriu), pentru a fi impoz6itate cu cota de 0,2%, în loc de cota de 2%, care se aplică în cazul în care nu se face evaluarea, sunt clădirile care nu au destinaţia de locuinţă, denumite prin lege clădiri nerezidenţiale (clădiri folosite în totalitate numai pentru alte destinaţii decât de locuinţă), şi clădirii cu destinaţie mixtă (acestea fiind clădirile care au atât suprafeţe folosite în scop de locuinţă, cât şi suprafeţe care sunt folosite în alte scopuri decât de locuinţă, indiferent care sunt acestea).
6. Clădirile pentru care nu este necesară efectuarea de evaluări de către persoanele fizice.
Nu este necesară evaluarea clădirilor, nici în anul 2016, şi nici în anii următori:
1) în cazul clădirilor a căror valoare rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă; pentru aceste clădiri impozitarea se face pe baza valorii din respectivul raport de evaluare [C.f., art. 458, alin. (1), lit. a)];
2) în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, pentru care impozitarea se face pe baza valorii finale a lucrărilor de construcţii [C.f., art. 458, alin. (1), lit. b)];
3) în cazul clădirilor dobândite (cumpărate) în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, pentru care impozitarea se face pe baza valorii clădirilor care rezultă din actul de vânzare – cumpărare (numit, în lege, actul prin care se transferă dreptul de proprietate [C.f., art. 458, alin. (1), lit. c)].
7. Efectuarea evaluărilor este fără sens pentru clădirile care beneficiază de reducere sau scutire la plata impozitului pe clădiri, sau pentru care nu se datorează impozit pe clădiri.
La o clădire la care impozitul datorat este zero, este o absurditate efectuarea de evaluări, şi aceasta ca urmare a faptului că chiar dacă i s-ar aplica penalitatea de calcul a impozitului cu cota de 2%, impozitul ar fi tot zero.
Ca urmare, contribuabilii persoane fizice nu trebuie să facă evaluări pentru clădirile pentru care beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului pe clădiri, ori pentru clădirile pentru care nu se datorează impozit pe clădiri.
8. Reguli, de evaluare, în cazul în care, în aceeaşi clădire, nu pot fi evidenţiate distinct, suprafeţele folosite în scop de locuinţă, faţă de cele folosite în alte scopuri decât de locuinţă.
În practică sunt numeroase cazurile de clădiri (case, apartamente etc.) în care suprafeţele folosite în scop de locuinţă (rezidenţiale) şi cele folosite în alte scopuri decât de locuinţă (nerezidenţiale) nu pot fi evidenţiate distinct.
Pentru asemenea cazuri se aplică următoarele reguli:
1. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică fără efectuarea evaluării [C.f., art. 459, alin. (3), lit. a)].
2. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor „Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică cu efectuarea evaluării [C.f., art. 459, alin. (3), lit. b)].
3. Pentru calcularea impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, unde este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”, adică fără efectuarea evaluării. În acest caz, proprietarul va depune o declaraţie prin care atestă faptul că „nici una din cheltuielile cu utilităţile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică ”. Prin sintagma „cheltuieli cu utilităţile” se înţelege: cheltuieli comune aferente imobilului, energia electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare.”
9. Anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole se supun evaluărilor.
Din cauză că există neclarităţi cu privire la faptul dacă „anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” trebuie supuse sau nu evaluărilor în scopul impozitării, începând cu 1 ianuarie 2016, se impun următoarele precizări.
Clădirile utilizate pentru activităţi din domeniul agricol (H.G.1/2016,TIX,pct.42) sunt considerate numai acele clădiri folosite în exclusivitate pentru activităţile care corespund grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.
Activităţile din domeniul agricol (H.G.1/2016,TIX,pct.41) sunt considerate numai acele activităţi care corespund activităţilor corespunzătoare grupelor 011 – 016 din Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.
În „Anexa 2. Definirea unor termeni de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii” din „Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii”, „anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” sunt definite astfel (sublinierile ne aparţin):
„Anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole. Construcţiile situate în zone izolate în extravilan şi îndepărtate de localitatea de reşedinţă a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.”.
Elementele în baza cărora „anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” se încadrează în categoria clădirilor nerezidenţiale sunt următoarele:
1. Sunt construcţiile situate în extravilanul localităţilor.
Ori este cunoscut faptul că în extravilanul localităţilor legea nu permite realizarea de construcţii cu destinaţia de locuinţă, de „clădiri rezidenţiale”.
Orice clădire care este realizată, de o persoană fizică, în extravilanul localităţilor este o clădire Nerezidenţială, fapt pentru care se supune evaluării în discuţie.
2. „Anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” sunt destinate să adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.”.
Aşa după cum am mai arătat, clădirile NErezidenţiale (1) sunt clădirile care nu sunt folosite pentru locuit,
(2) sunt clădirile care sunt folosite pentru orice alte activităţi decât cele de locuit, (3) sunt orice clădiri care nu sunt rezidenţiale.
În concluzie, din prevederile Codului fiscal rezultă că şi „anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole” trebuie supuse evaluărilor în scopul impozitării, începând cu 1 ianuarie 2016, în baza art. 458, 459 şi 495 din Codul fiscal.
10. Documentele din care trebuie să rezulte valoarea impozabilă a clădirii.
Pentru clădirile NE rezidenţiale, adică pentru clădirile folosită în alte scopuri decât pentru locuinţă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii impozabile a clădirii.
Valoarea impozabilă a clădirii trebuie să rezulte:
1. Dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă [Cod fiscal, art. 458, alin. (1), lit. a)].
Pentru anul 2016, valoarea impozabilă a clădirii trebuie să rezulte dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat la 31 decembrie 2015.
Aceasta deoarece forma finală a Standardului de evaluare GEV 500/2015 „Determinarea valorii impozabile a unei clădiri” a fost aprobată în decembrie 2015, fapt pentru care nu se pot folosi evaluări întocmite anterior.
Evaluările în scop fiscal trebuie făcute numai şi numai în baza Standardului de evaluare GEV 500/2015 „Determinarea valorii impozabile a unei clădiri” din decembrie 2015.
Evaluările făcute după alte standarde nu sunt conforme cu cerinţele legii.
2. Din valoarea finală a lucrărilor de constructii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă [Cod fiscal, art. 458, alin. (1), lit. b)].
Pentru anul 2016, valoarea impozabilă a clădirii trebuie să rezulte din valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite între 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015.
3. Din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă [Cod fiscal, art. 458, alin. (1), lit. c)].
Pentru anul 2016, valoarea impozabilă a clădirii trebuie să rezulte din actul de vânzare – cumpărare (numit prin lege „actul prin care se transferă dreptul de proprietate”), în cazul clădirilor dobândite între 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015.
11. Calculul impozitului în lipsa raportului de evaluare.
În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi stabilită pe baza unui raport de evaluare, a documentelor menţionate mai sus, conform art. 458 şi 459 din Codul fiscal, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile din evidenta organelor fiscale, care se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/m2, din Tabelul prevăzut la „Art. 457. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice”.
Altfel spus, în cazul în care trebuia făcut un raport de evaluare, dar care nu s-a întocmit şi nu s-a depus declaraţia pe baza acestui raport până la data de 31 martie, inclusiv, conform modelului aprobat prin Ordinul nr. 4087/2015, se aplică o cotă de impozit de 10 ori mai mare, de 2%, în loc de 0,2%.
12. Efecte generate de aplicarea prevederilor legale prin care se dispune stabilirea valorii impozabile a clădirilor pe baza unui raport de evaluare.
• Deosebit de important este a se reţine faptul că prin Codul fiscal nu se prevede ca fiind obligatorie efectuarea evaluării clădirilor nerezidenţiale sau a celor cu destinaţie mixtă deţinute în proprietate de persoanele fizice.
Altfel spus, legea nu te obligă să faci evaluarea pentru clădirile nerezidenţiele şi pentru cele cu destinaţie mixtă, dar prin impozitarea acestora cu o cotă de impozit de 10 ori mai mare decât în cazul în care faci evaluarea, te determină să faci evaluarea în discuţie.
Sunt, şi vor fi, numeroase şi situaţiile în care s-a făcut (se face) evaluarea, dar declaraţia fiscală nu s-a mai întocmit şi nu s-a mai depus pe baza pe baza raportului de evaluare şi aceasta din următorul calcul, pe care ar trebui să şi-l facă orice persoană fizică: impozitului cu cota de 0,2% aplicată asupra valorii evaluate, este mai mare decât impozitul care rezultă din aplicarea cotei de 2% aplicată asupra valorii neevaluate.
Persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului 2015 (anul 2015 fiind anul precedent anului de referinţă 2016), au în proprietate fie clădiri nerezidenţiale, fie clădiri cu destinaţie mixtă, pot opta pentru evaluarea acestor clădiri pentru ca, pe baza raportului de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat, să întocmească şi să depună declaraţia fiscală până la data de 31 martie, inclusiv.
După anul 2016, persoanele fizice care pot opta pentru efectuarea evaluării în discuţie în acest material, pentru a nu ajunge în situaţia de a plăti un impozit mai mare pe baza valorii evaluate, cu cota de 0,2%, decât impozitul care rezultă pe baza valorii ne evaluate, cu cota de 0,2%, trebuie să facă aceste comparaţii pe baza unor calcule de optimizare fiscală.
Altfel spus, cota de impozit de 0,2%, care se aplică numai la valoarea clădirilor rezultată pe baza unui raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat, nu conduce în toate cazurile la un impozit mai mic decât în condiţiile calculării impozitului fără un raport de evaluare, cu cota de 2%.
La prima vedere, în situaţia în care nu se face evaluarea, plata unui impozit cu o cotă (de 2%) de 10 ori mai mare, faţă de situaţia în care nu s-a făcut evaluarea (când cota este de 0,2%), induce sentimente înfricoşătoare, care nu se justifică în toate situaţiile.
Fiecare persoană, atunci când primeşte raportul de evaluare, nu trebuie să procedeze „automat” (fără să gândească, fără să efectueze calcule şi comparaţii între mărimea impozitelor care rezultă din cele două variante) la întocmirea declaraţiei fiscale pe baza acestui raport şi la depunerea acesteia la serviciul de impozite şi taxe locale de care aparţine.
Problema fiind deosebit de importantă, pentru un număr mare de persoane fizice, am considerat necesară prezentarea acesteia cât mai clară pentru a fi cât mai bine înţeleasă.
• După depunerea declaraţiei pe baza acestor evaluări, fiecare contribuabil persoană fizică va constata cu uşurinţă cu cât ia crescut impozitul pe clădiri în anul 2016 faţă de anul 2015.
Comparaţii, care conduc la concluzii deosebit de importante, se pot face de fiecare contribuabil după ce i s-a stabilit impozitul pentru anul 2016:
1) numai pe baza impozitului datorat în anul 2015, faţă de impozitului datorat în anul 2016;
2) pe baza impozitului datorat în anul 2015, cu majorări de întârziere, ca şi când nu s-ar fi plătit impozitul, faţă de impozitului datorat în anul 2016, cu cota de 2%, ca şi când nu s-ar fi plătit impozitul.
În acest fel fiecare contribuabil persoană fizică poate constata, pe banii săi, care sunt efectele noilor reglementări de impozitare a clădirilor.
• Prevederile legale prin care se dispune impozitarea clădirilor pe baza acestor evaluări au generat, şi vor genera, pe tot timpul cât vor fi în vigoare, numeroase şi mari nemulţumiri şi cheltuieli în rândul câtorva sute de mii de cetăţeni.
Se estimează că până la 31 martie 2016 ar trebui efectuate câteva sute de mii de evaluări în discuţie, după care (după anul 2016), în fiecare an, ar trebui făcute, câteva zeci de mii de evaluări.
• Supraimpozitarea persoanelor fizice se face şi prin modul în care se determină suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, respectiv prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,4, exagerat de mare faţă de realitate.
Spre exemplu, sunt numeroase apartamente care au în exterior numai un singur perete.
Ori, la aceste apartamente, în „suprafaţa construită desfăşurată a clădirii” se include grosimea integrală a peretelui spre exterior, iar pentru ceilalţi 3 pereţi, comuni la 2 vecini, trebuie inclus numai 50% din grosimea pereţilor respectivi (adică 50% la un vecin şi 50% la alt vecin).
La asemenea apartamente coeficientul de transformare este, efectiv şi în mod real, de maximum 10%.
La un coeficientul de transformare de 1,4 înseamnă că aproape jumătate din suprafaţa totală a unui apartament, măsurat pe conturul exterior, îl reprezintă cei 4 pereţi exteriori, situaţie care nu există în practică.
Prin pct. 36 şi 37 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, Titlul IX. Impozite şi taxe locale, Capitolul II. Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri, Secţiunea a 3-a. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, se prevede (sublinierile ne aparţin):
„36. Pentru calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale, în cazul persoanelor fizice, se utilizează următoarele date:[…]
(ii) în cazul în care clădirea nu poate fi efectiv măsurată pe conturul exterior, suprafaţa utilă a clădirii înmulţită cu coeficientul de transformare de 1,4;[…]
37. Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2016, în cazul unei clădiri rezidenţiale aflate în proprietate unei persoane fizice:[…]
c) suprafaţa utilă: 67 m2;[…]
a) se determină suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,4:
67 m2 x 1,4 = 93,8 m2;”[…].
13. Soluţii pentru o impozitare raţională.
In cazul în care se vrea o impozitare a clădirilor (1) conformă cu principiile de echitate fiscală, (2) fără cheltuieli suplimentare, nici pentru stat şi nici pentru sute de mii de persoane fizice, (3) uşoară în aplicare, (4) care să corespundă şi unor interes de ordin social, aceasta se poate realiza prin diferenţierea cotelor de impozitare, în funcţie de activitatea care se desfăşoară în clădire (într-un spaţiu dintr-o clădire).
Pentru clădirile / spaţiile folosite în scopul satisfacerii unor nevoi sociale stringente, precum unităţi medicale de prevenire şi de tratare a unor boli grave, incurabile (precum SIDA, cancer etc.), se pot st abili cote de impozitare reduse, de circa 0,1%, sau se pot aplica scutiri de la impozitare.
La extrema cealaltă se află clădirile / spaţiile folosite pentru consumul de produse şi/sau de servicii vicii, precum pentru jocuri de noroc, cluburi şi baruri de noapte, etc., se pot stabili cote de impozitare proporţional cu mărimea acestor vicii, de până la 2%.
*
In cele ce urmează se prezintă atât prevederile legale prin care se reglementează problema în discuţie, cât şi cele care ajută la înţelegerea noţiunilor, termenilor şi expresiilor conţinute în aceste reglementări şi care nu sunt cunoscute (corect şi complet) persoanelor fizice în discuţie.
Sublinierile din prevederile legale ne aparţin şi sunt făcute cu scopul de a pune mai bine în evidenţă aspectele esenţiale.
14. Prevederi din Codul fiscal.
„Art. 458. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor
fizice
(1) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii care poate fi:
a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă;
b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.
(2) Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(3) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.
(4) In cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457.
Art. 459. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice
(1) In cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform art. 457 cu impozitul determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, conform art. 458.
(2) In cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.
(3) Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:
a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457;
b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 458.”.
„Art. 495. Dispoziţii tranzitorii
In vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli:
a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 martie 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod;
b) persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;
c) persoanele fizice şi juridice care la data de 31 decembrie 2015 deţin mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţii publice locale, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;
d) scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 456, 464 şi 469 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016 persoanelor care deţin documente justificative emise până la data de 31 decembrie 2015 şi care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;
e) prevederile art. 491 se aplică începând cu 1 ianuarie 2017;
f) consiliile locale adoptă hotărâri privind nivelurile impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
g) prin excepţie de la prevederile lit. f), nivelurile impozitelor şi taxelor locale se aprobă prin dispoziţie a primarului, până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat, sau prin decizie emisă de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale sau de către persoana desemnată în condiţiile art. 55 alin. (8A1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul administraţiei judeţene a finanţelor publice până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat şi primarul nu îşi poate exercita atribuţiile ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condiţiile legii, ori în situaţia în care faţă de acesta au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care determină suspendarea mandatului şi care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuţiilor prevăzute de lege. Dispoziţia primarului, respectiv decizia secretarului sau persoanei desemnate se aduc la cunoştinţă publică.”.
14. Prevederi din Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal:
Titlul IX. Impozite şi taxe locale. Capitolul I. Dispoziţii generale. Secţiunea 1. Definiţii.
2. (1) In vederea încadrării unei construcţii în categoria clădirilor, conform definiţiei de la art. 453 lit.
b) din Codul fiscal, aceasta trebuie să fie fixată în pământ cu caracter permanent, respectiv trebuie să existe intenţia de a fi păstrat pe acelaşi amplasament cel puţin pe durata unui an calendaristic.
(1) De exemplu, sunt considerate clădiri, în înţelesul alin. (1), un container folosit ca punct de vânzare, o tonetă de ziare, o toaletă publică instalată într-un parc, care sunt menţinute în acelaşi loc mai mult de un an calendaristic.
(2) De exemplu, nu sunt considerate clădiri, în înţelesul alin. (1): un container folosit ca vestiar pe durata unui şantier, instalat între 1 mai 2016 şi 30 septembrie 2017, o toaletă publică amplasată pe durata unui concert, un cort, un balon pentru acoperirea unui teren de sport, care vara este strâns, o casă de lemn amplasată în curtea unui magazin în vederea vânzării.
3. (1) In înţelesul art. 453 lit. c) din Codul fiscal, clădirile-anexă sunt clădiri care servesc ca dependinţe ale clădirilor rezidenţiale, situate în afara clădirii de locuit, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, depozitele, garajele şi altele asemenea.
(2) Clădirile menţionate la alin. (1) nu sunt considerate clădiri-anexă dacă sunt utilizate pentru desfăşurarea de activităţi economice.
4. (1) In înţelesul art. 453 lit. d) din Codul fiscal, clădirea cu destinaţie mixtă este o clădire care are suprafeţe folosite în scop rezidenţial, identificate similar criteriilor de la pct. 6, respectiv suprafeţe care sunt folosite în scop nerezidenţial identificate similar criteriilor de la pct. 5.
(2) Suprafaţa clădirii cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop rezidenţial şi suprafaţa folosită în scop nerezidenţial. Delimitarea celor două suprafeţe se face pe baza criteriilor de la pct. 3, 5 şi 6.
5. (1) In înţelesul art. 453 lit. e) din Codul fiscal, în categoria clădirilor nerezidenţiale sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi activităţi similare, indiferent de utilizare şi/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidenţiale.
(2) Structurile de primire turistice sunt considerate clădiri nerezidenţiale.
(3) Clădirile sau spaţiile din acestea unde se înregistrează sedii secundare şi puncte de lucru se consideră că sunt folosite în scop nerezidenţial.
(4) Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire.
De exemplu, sunt clădiri nerezidenţiale: o clădire de birouri, un magazin, o fabrică, o clădire unde se desfăşoară activitate de asigurare, un spital, o şcoală, un hotel.
6. (1) In înţelesul art. 453 lit. f), clădirile rezidenţiale sunt clădiri folosite pentru locuit, alcătuite din una sau mai multe camere, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii şi care nu sunt folosite pentru desfăşurarea unor activităţi economice.
(2) Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale dacă aceasta este destinaţia care reiese din autorizaţia de construire.
7. Pentru încadrarea în una dintre categoriile de la art. 453 lit. d) – f) din Codul fiscal, se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.
11. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi noţiunile de mai jos au următoarele înţelesuri:[…]
c) an de referinţă – anul pentru care se datorează un impozit sau o taxă, potrivit titlului IX din Codul fiscal;[…]
g) destinaţie finală – modul în care o clădire sau un teren este folosit efectiv de utilizatorul final;[.]
l) organe fiscale locale – structuri
