Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a promovat in data de 28 aprilie 2011 un recurs in interesul legii in materie civila cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. d) C.muncii in cazul concedierilor din motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 65 C.muncii.
In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari, Procurorul general a constatat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la acest aspect.
I. Unele instante de judecata au apreciat ca dispozitiile art. 74 lit. d) C.muncii se aplica in raport de prevederile art. 64 C.muncii, numai in cazul concedierilor intemeiate pe dispozitiile art. 61 lit. c) si d) si art. 56 lit. f), iar nu si in situatia in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65.
S-a retinut ca, acea conditie inscrisa in art. 74 alin. (1) lit. d) C.muncii, referitoare la inserarea in cuprinsul deciziei de concediere a listei tuturor locurilor de munca disponibile din unitate si a termenului in care salariatii urmeaza sa opteze pentru un astfel de loc de munca, in conditiile art. 64 C.muncii, este valabila numai in cazul concedierilor pentru inaptitudine fizica si psihica a salariatului, intemeiate pe dispozitiile art. 61 lit. c), a concedierilor pentru necorespundere profesionala, dispuse in baza art. 61 lit. d), precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, in situatia prevazuta de art. 56 lit. f) C.muncii.
Prin urmare, avand in vedere ca, in cazul concedierii intemeiate pe dispozitiile art. 65 din Codul muncii, nu este prevazuta de legiuitor aceasta obligatie, mentiunile prevazute de art. 74 lit. d) C.muncii nu pot fi aplicabile prin analogie, pentru a suplini o eventuala carenta legislativa.
II. Alte instante de judecata, in aceleasi ipoteze, au considerat dimpotriva, ca prevederile art. 74 alin. (1) lit. d) C.muncii isi gasesc aplicarea si in situatia in care contractul individual de munca al salariatului a incetat din initiativa angajatorului si din motive care nu tin de persoana salariatului, intrucat dispozitia legala mai sus evocata face trimitere la conditiile si nu la cazurile prevazute de art. 64 C.muncii, astfel incat, este incidenta, chiar daca temeiul de drept al concedierii este reprezentat de art. 65.
In acest sens, s-a apreciat ca, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere dispusa in temeiul art. 65 C.muncii, a mentiunilor prevazute de art. 74 alin. (1) lit. d), atrage nulitatea absoluta a deciziei, deoarece Codul muncii nu prevede ca o atare mentiune este obligatorie doar in cazurile prevazute de art. 64, ci „in conditiile art. 64”, astfel incat este o norma de trimitere nu la situatiile de concediere prevazute de acest articol, ci la conditiile pe care trebuie sa le respecte angajatorul atunci cand are obligatia de a propune salariatului locurile de munca vacante.
Astfel, s-a retinut ca, in alin. (1) al art. 64 C.muncii sunt enumerate trei situatii in care angajatorul are obligatia de a propune salariatului un loc de munca vacant in unitate si anume: concedierea din motive medicale, concedierea pentru necorespundere profesionala si situatia incetarii de drept a contractului individual de munca, in temeiul prevazut de art. 56 lit. f) din cod.
Pentru cele trei cazuri, acelasi articol, in alin. (2), reglementeaza si conditiile, respectiv procedura (cuprinzand termenul si modalitatea) in care se realizeaza aceasta optiune a salariatului pentru un loc de munca vacant in unitate si sprijinirea activa a salariatului pentru gasirea unui alt loc de munca prin intermediul asistentei oferite de agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca.
S-a apreciat deci, ca norma de trimitere din cuprinsul art. 74 alin. (1) lit. d) C.muncii face referire la alin. (2)-(4) ale art. 64 C.muncii, intrucat se refera la conditiile si nu la cazurile enumerate de art. 64 alin. (1) C.muncii.
Prin urmare, s-a concluzionat ca, prin art. 74 alin. (1) lit. d) C.muncii, se instituie un al patrulea caz in care este obligatorie prezentarea catre salariat a listei locurilor de munca vacante din unitate, respectiv cel de concediere in temeiul art. 65 C.muncii.
In sustinerea aceleiasi opinii, s-a retinut ca, in pofida formularii limitative a art. 64 alin. (1) si (2) C.muncii, in situatia concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, potrivit art. 65 alin. (1) C.muncii, angajatorul are obligatia propunerii altor locuri de munca vacante (daca are), in caz contrar, de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, intrucat relatiile se bazeaza pe principiul bunei-credinte si garantarii dreptului la protectie impotriva somajului.
S-a statuat ca nu este logic ca, in cazul concedierii pentru inaptitudine fizica si/sau psihica ori necorespundere profesionala sa se ofere un alt loc de munca ori, dupa caz, sa se apeleze la serviciile agentiei pentru ocuparea fortei de munca, iar in ipoteza desfiintarii locului de munca pentru motive care nu tin de persoana salariatului sa nu se procedeze la fel.
Totodata, s-a invocat ca argument si faptul ca, modul de organizare a dispozitiilor legale si plasarea art. 74 in Sectiunea a 6-a a Capitolului V „Incetarea contractului individual de munca”, este de natura a conduce la concluzia ca textul legal analizat se refera la decizia de concediere in sens generic, astfel incat isi gaseste aplicarea in toate deciziile de desfacere a contractului individual de munca.
Prin urmare, s-a apreciat ca dispozitiile art. 74 lit. d) C.muncii, conform carora lista posturilor vacante din cadrul unitatii trebuie comunicata salariatilor, sunt incidente inclusiv in cazul concedierilor dispuse in temeiul art. 65 C.muncii.
Procurorul general apreciaza primul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii si, in temeiul dispozitiilor art. 3307 C.proc.civ., solicita Inaltei Curta de Casatie si Justitie admiterea recursului in interesului legii si pronuntarea unei decizii in aceasta chestiune de drept.
Sursa: Ministerul Public
