În practica fiscală, metoda de calcul şi de reţinere a impozitului datorat, înainte de plata venitului cuvenit, poartă denumirea de „stopaj la sursă”.
Stopajul la sursă constă în calculul şi în reţinerea impozitului, de către plătitorul de venituri (persoană fizică sau juridică), din drepturile cuvenite unei persoane fizice sau juridice, care are calitatea de suportător al impozitului, şi virarea integrală a acestuia la termenele şi pe destinaţiile stabilite prin lege.
Calculul şi reţinerea, prin “stopaj la sursă”, se face pentru numeroase obligaţii de plată bugetare, precum: 1) venituri din salarii; 2) dividende distribuite persoanelor fizice şi juridice; 3) veniturile obţinute din jocurile de noroc; 4) veniturile din pensii, după deducerea sumei neimpozabile prevăzute prin lege; 5) contribuţiile sociale (pentru pensie, sănătate, şomaj etc.) etc..
Spre exemplu, plătitorii de salarii (angajatorii) sunt obligaţi ca pentru toţi salariaţii lor (angajaţi), cărora le achită venituri de natură salarială, să le calculeze şi să le reţină, din venitul cuvenit, impozitul şi contribuţiile sociale datorate şi să le vireze, integral şi în termenul legal, pe destinaţiile prevăzute de lege.
Întrucât se constată că, în general, noţiunea de „stopaj la sursă” nu este cunoscută şi înţeleasă corect, consider că se impun următoarele precizări.
Să presupunem că un agent economic are 5.000 de salariaţi.
În condiţiile legislaţiei în vigoare, prin care se dispune calculul, reţinerea şi virarea impozitului prin stopaj la sursă, se procedează după cum urmează.
- 1. Prin compartimentul de specialitate (salarizare) se determină venitul brut cuvenit fiecărui salariat, care constituie şi baza de impozitare.
- 2. Din venitul brut se calculează şi se reţin toate obligaţiile bugetare (impozite, contribuţii), cele de natură penală (amenzi), civilă (pensie alimentară, rate, chirii etc.), în ordinea şi după metodologia legală, după care acestea se virează pe destinaţiile prevăzute prin lege.
Să presupunem că în luna septembrie 2015, salariatul “ X ” are un salariu impozabil de 3.000 de lei.
Determinarea impozitului lunar se face pe baza cotei de 16%.
Impozitul datorat = 3.000 x 16% = 480 de lei.
- 3. Cu ocazia plăţii salariilor, angajatorul (unitatea economică) reţine pe ştatul de plată impozitul datorat de salariatul “ X ”, pe care îl virează pe destinaţiile prevăzute de lege (la bugetul de stat, în acest caz), în termenul legal, respectiv la ultima plată a drepturilor salariale efectuate pentru luna septembrie, dar nu mai târziu de data de 25 octombrie.
Este de reţinut, ca un aspect foarte important, că efectuarea unor asemenea calcule, pentru cei 5.000 de salariaţi, se face de câteva persoane, foarte rapid şi uşor cu ajutorul tehnicii actuale de calcul şi a programelor informatice existente.
- 4. Deosebit de important este a se reţine faptul că, în condiţiile prelucrării automate a datelor nu există efectiv posibilitatea practică de a plăti salariile angajaţilor fără a li se calcula corect şi reţine integral impozitul datorat, înainte de plata salariilor. Altfel spus, acordarea salariilor este oprită (stopată) până nu se calculează şi până nu se reţine impozitul datorat.
Deci, pentru calculul şi reţinerea impozitului, se intervine „la sursa de venit”, respectiv la plătitor, înainte de efectuarea plăţii salariilor, şi nu la suportătorul impozitului (la salariat), după ce acestuia i s-a achitat salariul.
De aici provine şi denumirea de „stopaj la sursă”, adică de oprire, de „stopare” a impozitului la „sursa de venit”, adică la unitatea plătitoare de salarii, înainte de plata salariului către angajat.
În condiţiile în care nu s-ar prevedea prin lege calculul, reţinerea şi virarea impozitului prin stopaj la sursă, s-ar ajunge în următoarea situaţie, cu adevărat haotică:
- 1. Fiecare salariat ar trebui să fie specializat în legislaţia fiscală, pe linie de impozitare a salariilor (şi a calculării contribuţiilor sociale şi a celorlalte obligaţii de plată pe care le are), ceea ce ar fi foarte greu de realizat pentru marea majoritate a salariaţilor; în caz contrar, fiecare salariat ar trebui să plătească un contabil pentru efectuarea acestor operaţiuni.
- 2. Fiecare salariat ar avea obligaţia să întocmească singur, sau prin contabilul plătit de el în acest scop, corect şi în termenul legal, toate documentele necesare pentru calculul, reţinerea şi virarea impozitului lunar, distinct pe fiecare sursă de venit, în cazul în care obţine venituri din mai multe surse.
Este greu de crezut că asemenea operaţiuni s-ar putea face corect şi în termenul legal de fiecare salariat.
În condiţiile actuale, în care o parte însemnată din salariaţi îşi asigură cu greu mijloacele de trai necesare lor şi familiilor lor, este uşor de înţeles că aceştia nu şi-ar achita, lună de lună, integral şi în termenul legal, impozitul datorat (împreună cu celelalte obligaţii bugetare).
Pe de altă parte, în aceste condiţii, activitatea organelor fiscale s-ar complica enorm de mult, ajungându-se în situaţia de a se scăpa efectiv de sub control verificarea modului corect de calcul a impozitului pe salarii şi de virare integral şi în termenul legal, de către fiecare salariat.
Cele mai mult impozite neplătite ar ajunge să fie prescrise.
La numeroşi contribuabili dintre cei care s-a constatat că nu şi-au achitat, de mai mult timp, impozitele datorate, cu greu, şi cu cheltuieli deosebit de mari pentru organele fiscale, s-ar mai putea recupera acestea.
În plus, în aceste condiţii, ar fi necesar un aparat fiscal foarte numeros, generator de mari cheltuieli pentru constatarea, urmărirea şi încasarea impozitelor de la câteva milioane de contribuabili persoane fizice.
În exemplul agentului economic cu 5.000 de salariaţi, pentru organele fiscale ar însemna să verifice, în loc de un singur plătitor de impozit pe salarii, care cunoaşte, interpretează şi aplică corect legea, 5.000 de noi contribuabili care, în cea mai mare parte, nu şi-ar calcula corect impozitul datorat şi nu l-ar vira integral şi în termenul legal.
Acestea sunt numai câteva din motivele care au stat la baza introducerii „stopajului la sursă” în calculul, reţinerea şi virarea impozitului, în toate cazurile în care acest sistem de lucru este posibil.
Stopajul la sursă se foloseşte ca metodă de calcul, reţinere şi virare a impozitului în toate ţările, dezvoltate sau mai puţin dezvoltate, mari sau mici, cu economie capitalistă sau socialistă, indiferent de sistemele fiscale practicate.
Activitatea de constatare, stabilire şi virare a impozitului, făcându-se prin stopaj la sursă, prin compartimente specializate, de un personal cu o bună pregătire profesională, conduce la numeroase şi deosebit de mari efecte benefice, pe toate planurile: pentru organele fiscale, angajatori (în calitate de plătitori) şi salariaţi (în calitate de suportători ai impozitului).
Prin folosirea stopajului la sursă, se elimină posibilităţile de sustragere de la plata impozitului şi cu atât mai mult a fenomenelor de evaziune fiscală.
Sursa: Infolegal
