Este un principiu general acceptat in plan international ca restructurarile realizate in afara procedurilor judiciare de insolventa aduc foarte multe beneficii celor implicati, ele fiind mult mai flexibile si eficiente decat cele judiciare.
Tocmai de aceea, inainte ca un caz de insolventa sa fie dedus solutionarii unei instante judecatoresti, o optiune ce poate sta la indemana debitorilor si creditorilor este aceea de a ajunge la o solutie informala sau o restructurare financiara prin negocieri extrajudiciare, in care ambele parti incearca sa ajunga la un acord prin care sa se modifice termenii obligatiei si sa se permita debitorului sa isi continue in mod normal activitatea economica.
Demersurile de restructurare extrajudiciara:
a) permit societatilor comerciale viabile sa isi continue activitatea si sa treaca cu succes de perioadele in care se confrunta cu dificultati financiare;
b) permit institutiilor financiare si altor creditori sa isi reduca pierderile;
c) conduc la evitarea impactului economic si social pe care il au cazurile majore de faliment al societatilor comerciale;
d) reduc volumul de activitate al instantelor judecatoresti;
e) au efecte pozitive asupra altor parti interesate (clienti, angajati, furnizori si investitori), deoarece o entitate aflata in proces de restructurare extrajudiciara continua sa functioneze;
f) sunt mai eficiente si mai eficace decat procedurile judiciare (termene de solutionare mai scurte si rate de recuperare mai mari);
g) contribuie la dezvoltarea increderii in corectitudinea, transparenta si nivelul de asumare a raspunderii in randul comunitatii de afaceri.
Rezultatul urmarit prin negocierile voluntare de restructurare extrajudiciara il reprezinta elaborarea unui plan de restructurare acceptat de debitor si de creditorii relevanti, plan care sa permita continuarea activitatii debitorului si acoperirea totala sau partiala a obligatiilor acestuia. Daca acest rezultat nu se concretizeaza, alternativele posibile sunt declansarea unei proceduri judiciare de pre-insolventa (mandat ad-hoc sau concordat preventiv) sau de insolventa. In ambele situatii, utilizarea informatiilor acumulate pe parcursul perioadei de negocieri voluntare, poate conduce la desfasurarea cu mai mare celeritate a procedurilor judiciare.
Tipuri de negocieri extrajudiciare
Negocierile voluntare de restructurare extrajudiciara pot fi:
a) bilaterale, derulate intre debitor si creditorul sau, negocieri ce conduc la o reesalonare a platii si/sau la o remitere de datorie;
b) multilaterale, derulate intre debitor si principalii sai creditori, negocieri ce conduc la o reesalonare a datoriilor, remitere de datorie, la acordarea de alte facilitati, potrivit conventiei partilor.
c) colective, derulate intre principalii creditori ai unui debitor, negocieri ce conduc la stabilirea modului de acordare de suport financiar suplimentar debitorului, la stabilirea modului de impartire a riscurilor intre creditori, precum si la asumarea de catre creditori a angajamentului de a nu intreprinde sau continua masuri judiciare impotriva patrimoniului debitorului pentru recuperarea creantelor.
Diferente intre negocierile voluntare de restructurare extrajudiciara si procedurile formale de insolventa si pre-insolventa
Intre negocierile voluntare de restructurare extrajudiciara si procedurile formale de insolventa exista urmatoarele diferente:
a) Negocierile extrajudiciare voluntare de restructurare a obligatiilor nu urmaresc modificarea drepturilor sau impunerea de obligatii creditorilor care nu participa la negocieri sau care nu agreeaza rezultatul acestora;
b) Negocierile extrajudiciare voluntare de restructurare a obligatiilor sunt, prin esenta, consensuale si nu aduc atingere drepturilor legale ale debitorilor si/sau creditorilor;
c) Atat procesul de negociere, cat si acordurile care se incheie intre debitor si creditori in cadrul demersurilor voluntare de restructurare extrajudiciara sunt flexibile, se pot realiza intr-o perioada mai scurta de timp si cu un risc reputational mai scazut prin evitarea publicitatii negative a procedurii formale de insolventa;
d) Negocierile extrajudiciare pot crea premisele evitarii intrarii in incapacitate de plata si declararii starii de insolventa;
e) Negocierile extrajudiciare creeaza un context favorabil pentru obtinerea unor finantari suplimentare;
f) Negocierile extrajudiciare nu conduc la suspendarea, automata, a actiunilor judiciare si extrajudiciare impotriva patrimoniului debitorului.
g) Negocierile extrajudiciare voluntare de restructurare a obligatiilor nu sunt adaptabile oricarui debitor, prin urmare daca activitatea debitorului nu poate fi viabilizata in urma procesului de restructurare, se va proceda la executarea silita a debitorului, fara intarziere.
Intre negocierile voluntare de restructurare extrajudiciara si procedurile formale pre-insolventa (concordatul preventiv si mandatul ad-hoc) exista urmatoarele diferente:
a) Negocierile extrajudiciare permit curgerea dobanzilor aferente creantelor creditorilor si recuperarea acestora;
b) Negocierile extrajudiciare pot conferi un plus de celeritate in aprobarea planului de restructurare judiciara;
c) Negocierile extrajudiciare nu conduc la suspendarea, automata, a actiunilor judiciare si extrajudiciare impotriva patrimoniului debitorului.
Principiile de desfasurare a negocierilor extrajudiciare
1. Negocierea voluntara extrajudiciara de restructurare a obligatiilor este o concesie, iar nu un drept – Negocierile voluntare de restructurare extrajudiciara a obligatiilor trebuie demarate numai daca imprejurarile concrete in care se afla societatea comerciala debitoare ce intampina dificultati financiare sunt de natura sa ofere posibilitati de solutionare a acestor dificultati si de viabilizare a societatii comerciale pe termen lung.
2. Buna-credinta – Toate negocierile intre debitori si creditori, pe de o parte, si intre creditori, pe de alta parte, trebuie sa se desfasoare cu buna-credinta, in scopul gasirii unei solutii constructive.
3. Abordare coordonata – Interesele tuturor partilor sunt cel mai bine realizate printr-o abordare coordonata. In acest scop, creditorii pot organiza un comitet de coordonare. In cazurile mai complexe, se poate lua in considerare posibilitatea selectarii unor consultanti profesionisti pentru acordarea de consultanta si asistenta comitetului si creditorilor relevanti.
4. Conducerea negocierilor cu debitorul – Creditorii pot desemna o persoana care sa conduca negocierile cu debitorul si sa asigure primirea de catre toti creditorii relevanti a informatiilor referitoare la debitor. Aceasta persoana este, de regula, creditorul cu expunerea cea mai mare fata de debitor, avand experienta in gestionarea unor negocieri de asemenea natura sau o persoana independenta in raport cu partile. Creditorii relevanti si debitorii pot lua in considerare posibilitatea de a apela, in timp util, la procedura medierii in vederea solutionarii eventualelor litigii.
5. Moratoriul. Alte concesii acordate de creditorii relevanti – Toti creditorii relevanti vor coopera cu debitorul si intre ei pentru a acorda debitorului o perioada de timp (moratoriu) suficienta, dar limitata, in care acesta sa elaboreze propunerile de solutionare a dificultatilor financiare. Un astfel de moratoriu reprezinta o concesie, iar nu un drept.
6. Prioritate pentru fondurile noi – Daca pe durata moratoriului sau daca, potrivit clauzelor propuse pentru planul de restructurare, debitorul ii sunt acordate fonduri suplimentare de catre unul sau mai multi creditori, fonduri privite ca element component al procesului de restructurare, acest/ acesti creditor/ creditori poate/ pot cere noi garantii reale sau personale pentru creditul acordat.
7. Nedeclansarea sau necontinuarea executarii silite – Pe parcursul moratoriului creditorii relevanti se vor abtine de la initierea sau continuarea oricaror masuri de executare a creantelor impotriva debitorului sau de reducere a expunerii lor fata de debitor, inclusiv de la a solicita declansarea procedurii insolventei.
8. Angajamentul debitorului fata de creditori pe parcursul moratoriului – Pe parcursul moratoriului, debitorul se angajeaza sa nu intreprinda nicio actiune ce ar putea afecta in sens negativ posibilitatile de recuperare a creantelor de catre creditorii relevanti, in mod colectiv sau individual, comparativ cu posibilitatile acestora la data moratoriului.
9. Transparenta pe parcursul moratoriului – Pe parcursul moratoriului, debitorul va oferi tuturor creditorilor relevanti si consultantilor profesionali ai acestora acces deplin la toate informatiile relevante referitoare la activele, pasivele, activitatile si perspectivele sale.
10. Confidentialitatea informatiei – Informatiile referitoare la activele, pasivele, activitatile si perspectivele debitorului precum si toate propunerile de solutionare a dificultatilor financiare ale acestuia vor fi considerate informatii confidentiale, daca ele nu au deja caracter public.
11. Planul de restructurare – Debitorul va elabora o propunere de restructurare bazata pe un plan de afaceri, care va trata aspecte operationale si financiare. Planul de afaceri trebuie sa fie fundamentat pe evaluari reale si prognoze rezonabile si realizabile care sa demonstreze capacitatea reala a debitorului de a genera fluxul de numerar necesar restructurarii, pentru ca aceste negocieri sa nu aiba ca efect doar intarzierea intrarii in insolventa. In scopul elaborarii planului de restructurare, debitorul poate apela la consultanti de specialitate: practicieni in insolventa, economisti, avocati s.a.
12. Concordanta propunerilor debitorului cu prerogativele legale ale creditorilor – Propunerile de solutionare a dificultatilor financiare ale debitorului trebuie sa tina seama de prerogativele legale individuale ale creditorilor si de pozitia corespunzatoare a acestora la data Moratoriului in ordinea de prioritate a creantelor in cazul unei proceduri de insolventa.
Sursa: Ministerul Justitiei
