Plățile către foștii asigurați ai Astra Asigurări ar putea dura până la 20 de luni, unele dosare fiind în diferite faze în instanță, a anunțat, miercuri, președintele Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), Carmen Radu, într-o conferință.
„Din estimările pe care noi le-am făcut până acum, ar fi o perioadă între 14 și 18 luni, poate chiar și 20 de luni, pentru că unele dosare se află în instanță. Peste 5.000 de dosare se află în instanțele din România în diferite faze procesuale”, a declarat Carmen Radu, întrebată de jurnaliști cât ar putea dura procesul de efectuare a plăților către foștii asigurați ai Astra Asigurări.
Acesta a precizat că procesul de efectuare a plăților a fost demarat pe data de 3 mai.
Sursa: Agerpres