Prin modificarea art. 304 pct. 3 C.proc.civ. prin Legea 202/2010 se clarifica in mod expres faptul ca doar incalcarea competentei de ordine publica a unei alte instante, invocata in conditiile legii, constituie un motiv de recurs.
Prin introducerea alin. (61) dupa alin. (6) al art. 312 C.proc.civ. sunt extinse la nivel de regula dispozitiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care interzic o a doua casare cu trimitere in aceeasi cauza, instanta de recurs fiind obligata in aceasta situatie sa rejudece cauza in fond (art. I pct. 30 din Lege).
In acord cu aceasta modificare, prin introducerea alin. (31) dupa alin. (3) al art. 315 C.proc.civ. este modificat si regimul juridic al probelor in recurs in sensul ca in acest stadiu procesual devin admisibile orice probe prevazute de lege in cazul rejudecarii dupa casare, cu retinere sau cu trimitere (art. I pct. 31 din Lege) in vederea respectarii principiului dreptului la aparare.
Cu privire la hotararile care pot fi atacate numai cu recurs, amintim cele pronuntate in plangerile formulate potrivit O.G. nr. 2/2001.
Astfel, alin. (2) al art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor a fost modificat prin Legea pentru accelerarea solutionarii proceselor, care a prevazut ca daca prin lege nu se dispune altfel, hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, la sectia contencios administrativ a tribunalului.
Sursa: Infolegal