Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Stema României şi sigiliul de stat vor fi modificate, potrivit unui proiect de act normativ promulgat recent, prin decret prezidențial.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului a fost promulgat luni de către șeful statului. Pentru a se aplica, documentul mai trebuie doar să apară în Monitorul Oficial.

Stema României şi sigiliul de stat vor fi modificate, după cum prevede propunerea legislativă, prin readucerea coroanei pe capul acvilei. Potrivit iniţiatorilor, prin această decizie se va pune punct “unei situaţii care ţine de vechiul regim comunist”.

Stema României, care simbolizează statul român naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, este compusă din două scuturi suprapuse: scutul mare şi scutul mic. În interiorul scutului mare, acvila va avea din nou o coroană deasupra capului. Concret, proiectul prevede că “scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreaptaîncoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”.

Scutul mic sfertuit cu insitiune de pe pieptul acvilei va rămâne neschimbat, acesta incluzând:

  • în primul cartier, stema Ţării Româneşti: pe albastru, o acvilă de aur cu ciocul şi ghearele roşii, ţinând în cioc o cruce ortodoxă de aur, însoţită de un soare de aur la dreapta şi de o lună nouă de aur la stânga;
  • în cartierul doi, stema Moldovei: pe roşu, un cap de bour negru, însoţit de o stea de aur între coarne, cu cinci raze, de o roză cu cinci foi la dreapta şi de o lună conturată la stânga, ambele de argint;
  • în cartierul trei, stema Banatului şi Olteniei: pe roşu, peste valuri naturale, un pod de aur cu două deschideri boltite, din care iese un leu de aur ţinând un paloş în laba dreaptă din faţă;
  • în cartierul patru, stema Transilvaniei, cu Maramureşul şi Crişana: un scut tăiat de un brâu roşu îngust; în partea superioară, pe albastru, o acvilă neagră cu ciocul de aur, ieşind din brâul despărţitor, însoţită de un soare de aur la dreapta, de o lună de argint conturată la stânga; în partea inferioară, pe aur, şapte turnuri roşii, crenelate, dispuse pe două rânduri, patru şi trei;
  • în insitiune sunt reprezentate ţinuturile Mării Negre: pe albastru, doi delfini de aur afrontaţi, cu cozile ridicate.

Readucerea coroanei va fi făcută, de asemenea, şi în cazul sigiliului de stat, care este însemnul suveranităţii naţionale şi care garantează autenticitatea actelor statului.

Autorităţile publice vor fi obligate, conform iniţiativei legislative, să înlocuiască stemele şi sigiliile din prezent cu noile modele cel târziu până la finele anului 2018. Până atunci, cele două modele de stemă şi sigiliu vor putea fi folosite în paralel.

Referitor la monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României înainte de 31 decembrie 2018, acestea vor continua să circule şi după data respectivă, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

Notă: Mai jos pot fi consultate noile modele de stemă şi sigiliu.

Sursa: Avocatnet

Distribuie acest articol!