O lege din 2008 le permite românilor asigurati care sunt pusi sa cumpere medicamente sau materiale sanitare în spitale sa poata recupera banii pe ele. Cazurile de pacienti care si-au cerut înapoi banii cheltuiti sunt de ordinul miilor, însa cele în care li se plateste ceva sunt rare. Cei care nu reusesc sa razbeasca pe cont propriu cer sprijinul asociatiilor de protectie a bolnavilor, care ajung în instanta daca e vorba despre recuperarea unor sume mari.
Stenturile “au mers” 6 luni.
“Daca, pâna acum câtiva ani, bolnavii erau pusi sa cumpere medicamente pentru bolile mai grave, acum nu mai exista aproape niciun fel de medicament. Reclamatiile pe care le primim sunt de la pacienti care si-au cumparat inclusiv materiale sanitare, dezinfectante si consumabile”, spune Vasile Barbu, presedintele Asociatiei pentru Protectia Pacientilor din România, care adauga faptul ca la asociatia pe care o conduce a primit 1.300 de sesizari ale unor pacienti care au cheltuit bani în spitale si vor sa-i recupereze.
O alta nemultumire este ca nu exista dispozitive medicale în unitatile sanitare (proteze la ortopedie, valve si stenturi la cardiologie), desi exista programe nationale prin care acestea ar trebui asigurate.
Sursa: EvZ