Una dintre cele importante modificari pe care o aduce Noul Cod fiscal, programat sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2016, este reducerea cotei de TVA de la 24%, asa cum este in prezent, la 20%. Care vor fi insa consecintele acestei prevederi asupra agentilor economici si cum isi vor desfasura acestia activitatea, de la anul? In materialul de fata vom incerca sa anticipam impactul pe care reducerea TVA il va avea asupra firmelor, atat din punct de vedere juridic, cat si operational sau comercial.
Noul Cod fiscal, publicat in Monitorul Oficial din 10 septembrie si ale carui prevederi vor intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2016, aduce modificari importante in toate zonele fiscalitatii, inclusiv in aria taxei pe valoare adaugata (TVA).
Astfel, de la anul, cota standard de TVA va scadea de la 24% la 20%, urmand sa ajunga la valoarea de 19% de la 1 ianuarie 2017.
Masura va avea un impact major atat asupra consumatorilor, cat si asupra agentilor economici, iar daca tinem cont ca TVA-ul este un impozit pe consum, beneficiarul direct al reducerii ar trebui sa fie, cel putin teoretic, consumatorul, iar in mod indirect, agentul economic.
Ce masuri trebuie sa ia agentii economici pentru a nu intampina probleme?
Pentru a anticipa impactul pe care reducerea TVA la 20% il va avea asupra activitatii agentilor economici, acestia trebuie sa aiba in vedere o serie de masuri.
Concret, din punct de vedere juridic, din 2016 vor intra in vigoare o serie de dispozitii legislative tranzitorii care vor cauza probleme agentilor economici, asemanatoare celor intampinate in iulie 2010, atunci cand cota TVA a fost majorata de la 19% la 24%.
Consultantul fiscal de la Viboal Findex, furnizor de servicii de consultanta in domeniul fiscal, a explicat ca, in momentul reducerii cotei de TVA vor exista anumite operatiuni/tranzactii aflate in curs de desfasurare, motiv pentru care agentii economici vor trebui sa studieze aceste dispozitii tranzitorii pentru a stabili in mod corect care va fi cota de TVA care se va aplica operatiunilor respective.
Din punct de vedere operational, agentii economici sunt nevoiti sa demareze actiunile necesare pentru actualizarea programelor informatice, a programelor de contabilitate sau a softurilor caselor de marcat, avand la dispozitie aproximativ trei luni pentru a pune la punct toate detaliile. Un termen rezonabil, in opinia expertului financiar contactat de redactia noastra, comparativ cu momentul iulie 2010.
Astfel, acestia vor fi nevoiti sa isi actualizeze documentele de natura comerciala, cum ar fi liste de preturi in masura in care acestea sunt exprimate cu TVA, materiale promotionale (daca acestea contin informatii cu privire la preturi cu TVA), contracte comerciale in cazurile in care aplicabilitatea cotei TVA este neclara etc.
“In cazul comerciantilor cu amanuntul, va fi necesara actualizarea preturilor la raft”, a mai punctat specialistul.
Si din punct de vedere financiar, reducerea TVA ar putea genera consecinte pentru anumite categorii de agenti economici.
“In situatia exportatorilor care au incheiat linii de credit pentru finantarea TVA-ului platit furnizorilor, reducerea cotei poate echivala cu diminuarea costului finantarii si implicit cu reducerea poverii financiare pe care o implica finantarea acestui TVA”, a explicat expertul contabil de la Viboal Findex.
Ce risca agentii economici care nu vor fi in legalitate la inceputul anului viitor?
Specialistul contactat de AvocatNet.ro a subliniat ca exista o serie de riscuri pe care agentii economici care nu vor fi in regula la 1 ianuarie 2016 si le asuma, dupa cum urmeaza:
- posibilitatea de nedeductibilitate fiscala in cazul neconformarii cu dispozitiile tranzitorii;
- risc de dobanzi si penalitati in cazul necolectarii cotei corecte de TVA;
- riscul unor costuri sporite cu adaptarea programelor informatice in situatia in care implementarea se realizeaza prea tarziu;
- riscul pierderii de clienti in masura in care listele de preturi nu se actualizeaza in timp util;
- riscul de litigii in masura in care prevederile TVA sunt neclare in contractele cu tertii;
- riscul angajarii unor surse de finantare ce nu sunt necesare in masura in care bugetul de lichiditati nu este calculat corespunzator etc.
Pentru a evita situatiile prezentate anterior, specialistul recomanda tuturor agentilor economici sa se apuce cat mai repede de implementarea reducerii cotei de TVA in activitatile pe care le desfasoara.
Sursa: Avocatnet