Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Deputaţii jurişti au trecut cu vederea criticile şi au dat undă verde noului proiect de lege a avocaturii. Guvernul, Parchetul General, CSM şi DNA consideră că modificările adoptate conferă o imunitate specială avocaţilor. Aceştia nu mai pot fi percheziţionaţi şi nu mai sunt obligaţi să denunţe infracţiunile despre care află în timpul exercitării profesiei. Proiectul de lege trebuie aprobat de plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit proiectului de lege, procurorii nu vor avea voie să ridice înscrisuri sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client şi avocat şi nici a calculatoarelor sau a telefoanelor mobile care aparţin avocaţilor.

Una dintre modificările introduse în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor precizează că avocatul trebuie anunţat de judecător imediat ce împotriva lui s-a dispus măsura interceptării.

Experţii în justiţie trag un semnal de alarmă în legătură cu efectele pe care acest proiect de lege le va avea asupra dosarelor în curs.

De altfel, modificările aduse legii avocaturii sunt criticate de Guvern, Parchetul General, DNA şi CSM. Dacă proiectul de lege va trece de Parlament, el va fi trimis spre promulgare președintelui.

Sursa: TVR

Distribuie acest articol!