Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Românii care vor sa acceseze finantari nerambursabile de la Uniunea Europeana se lovesc de probleme la tot pasul. De la structurile politizate ale organismelor de implementare cu proceduri birocratizate si interpretabile pâna la variatia cursului de schimb si lipsa cofinantarii. Din aceste motive, România a accesat, în medie, doar un sfert dintre fondurile alocate de la Bruxelles

România se situeaza pe penultimul loc în Uniunea Europeana, dupa Grecia, în ceea ce priveste valoarea proiectelor selectate pentru obtinerea de fonduri nerambursabile.

Mai mult, nu exista nicio garantie ca proiectele pentru care s-au semnat deja contracte vor fi si implementate, iar asta pentru ca multe dintre ele nu au înregistrat în ultimele luni niciun progres. Astfel, România risca sa lase neutilizate câteva miliarde de euro din cele puse la dispozitie de Uniunea Europeana.

Birocratia a fost dintotdeauna una dintre marile probleme de care s-a lovit orice antreprenor care a vrut sa acceseze fonduri europene. Zecile de declaratii, avize, studii, formulare si cereri par sa elimine orice speranta ca proiectul sa mai ajunga sa fie implementat. Este suficient ca un act sa nu fie obtinut la timp sau sa aiba stampila cu câtiva centimetri mai la dreapta pentru ca proiectul sa nu mai aiba trecere. În plus, pentru a obtine documentele necesare, solicitantul trebuie sa alerge într-un timp foarte scurt de la o institutie la alta.

De exemplu, pentru modernizarea unei fabrici de nutreturi, el trebuie sa treaca pragul Directiei Agricole, Agentiei de Mediu, Directiei Sanitar-Veterinare, Administratiei Financiare, Directiei de Sanatate Publica, Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Agentiei de Plati, Primariei si Agentiei pentru Gospodarirea Apelor. La acestea se adauga banca si firma de consultanta.

Sursa: Adevarul

Distribuie acest articol!