Procurorul general al Romaniei a sesizat ICCJ cu un recurs in interesul legii avand ca obiect in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art.215 alin.8 din Codul de procedura penala, in sensul de a lamuri daca, in cursul urmaririi penale, competenta de a dispune asupra unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial revine judecatorului de drepturi si libertati care a luat masura sau, dimpotriva, procurorului.
Examenul jurisprudentei nationale in materie evidentiaza doua orientari de practica, confirmand astfel caracterul neunitar al acesteia.
Intr-o orientare, majoritara, instantele au stabilit, in aplicarea dispozitiilor art.215 alin.8 din Codul de procedura penala, ca in ipoteza in care, in cursul urmaririi penale, masura preventiva a controlului judiciar a fost luata de judecatorul de drepturi si libertati, competenta de a dispune asupra unor noi obligatii pentru inculpat, ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial apartine tot judecatorului de drepturi si libertati, iar nu procurorului.
In sustinerea acestui punct de vedere s-a aratat ca dispozitiile art.215 alin.8 din Codul de procedura penala trebuie coroborate cu prevederile art.242 alin.4 din acelasi cod, care stabilesc expres procedura ce trebuie urmata in astfel de situatii si care conduc la conturarea opiniei ca se impune respectarea principiului simetriei formelor, in sensul ca organul judiciar care a luat masura preventiva este abilitat de lege sa dispuna si asupra modificarii continutului acestei masuri.
Un alt argument invocat in sprijinul acestei opinii il reprezinta dispozitiile art.215 alin.2 din Codul de procedura penala care statueaza, fara nici un dubiu, ca modificarea obligatiilor impuse cu ocazia luarii masurii preventive a controlului judiciar nu poate fi incuviintata decat de organul judiciar care a dispus masura, prevederile art.215 alin.8 din acelasi cod demonstrand, fara echivoc, intentia legiuitorului de a atribui aceasta competenta procurorului doar in ipoteza in care el insusi a luat aceasta masura (Anexele 1 – 47).
Dimpotriva, in opinia minoritara s-a exprimat punctul de vedere potrivit caruia, in ipoteza mentionata, competenta de a dispune impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial revine exclusiv procurorului, chiar daca masura preventiva a controlului judiciar a fost luata initial de judecatorul de drepturi si libertati.
In aceasta orientare s-a sustinut ca dispozitiile art.215 alin.8 si 9 din Codul de procedura penala nu contin prevederi referitoare la competenta judecatorului de drepturi si libertati in aceasta materie, astfel incat, in absenta unui temei legal, s-a apreciat ca vointa legiuitorului, desi exprimata deficitar, a avut in vedere instituirea regulii potrivit careia, in cursul urmaririi penale controlul judiciar poate fi modificat numai de procuror, chiar si atunci cand masura preventiva a fost dispusa de judecatorul de drepturi si libertati (Anexele 48 – 55).
Nici instanta suprema nu a avut un punct de vedere unitar cu privire la problema enuntata, impartasind ambele orientari jurisprudentiale (Anexele 47 – 48).
Apreciez ca solutia legala este exprimata de prima orientare jurisprudentiala potrivit careia, in aplicarea dispozitiilor art.215 alin.8 din Codul de procedura penala, in cursul urmaririi penale, competenta de a dispune asupra unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial revine judecatorului de drepturi si libertati care a luat masura preventiva a controlului judiciar.
***
Problema de drept constand in stabilirea organului judiciar competent sa dispuna, in cursul urmaririi penale, in aplicarea dispozitiilor art.215 alin.8 din Codul de procedura penala, asupra unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial, in ipoteza in care masura controlului judiciar a fost luata de judecatorul de drepturi si libertati impune, in primul rand, stabilirea cazurilor in care, in cursul urmaririi penale, judecatorul de drepturi si libertati poate lua aceasta masura preventiva.
Din analiza sistematica a dispozitiilor Codului de procedura penala rezulta ca, in cursul urmaririi penale, legiuitorul a stabilit in competenta judecatorului de drepturi si libertati posibilitatea de a lua masura controlului judiciar in urmatoarele situatii :
a) – in cazul respingerii propunerii de arestare preventiva, potrivit art.227 din Codul de procedura penala ;
b) – in cazul respingerii propunerii de prelungire a masurii arestarii preventive, conform art.237 din Codul de procedura penala ;
c) – in cazul inlocuirii masurii arestarii preventive, conform art.242 din Codul de procedura penala ;
d) – in cazul solutionarii contestatiilor impotriva incheierilor prin care judecatorul de drepturi si libertati dispune asupra masurilor preventive, potrivit art.204 alin.1 raportat la art.42514 si 5 din acelasi cod.
a) Potrivit dispozitiilor art.227 alin.2 din Codul de procedura penala, in cazul respingerii propunerii de arestare preventiva in cursul urmaririi penale, daca sunt intrunite conditiile prevazute de lege, judecatorul de drepturi si libertati poate dispune aplicarea uneia dintre masurile preventive prevazute la art.202 alin.4 lit.b – d din acelasi cod.
Alin.3 al aceluiasi articol stipuleaza expres ca in acest caz dispozitiile art.215 alin.9 din Codul de procedura penala – care fac trimitere la art.215 alin.8 din acelasi cod – se aplica in mod corespunzator.
Prin urmare, coroborand dispozitiile art.227 alin.3 cu art.215 alin.9 din Codul de procedura penala, care mentioneaza, la randul lor, aplicarea dispozitiilor art.215 alin.8 din acelasi cod, rezulta ca, in cazul in care judecatorul de drepturi si libertati a luat masura controlului judiciar consecutiv respingerii propunerii de arestare preventiva, tot acestuia ii revine competenta de a dispune asupra unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial, in aceasta ipoteza dispozitiile legale mentionate fiind exprese si de stricta interpretare.
b) Totodata, conform dispozitiilor art.237 alin.2 din Codul de procedura penala, in cazul respingerii propunerii de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale, daca sunt intrunite conditiile prevazute de lege, judecatorul de drepturi si libertati poate dispune inlocuirea arestarii preventive cu una din masurile prevazute la art.202 alin.4 lit.b – d.
In acest caz, legiuitorul a omis insa a face trimitere la dispozitiile art.215 alin.9, respectiv art.215 alin.8 din Codul de procedura penala.
c) si d) Situatia este similara atat in cazul in care in cursul urmaririi penale masura controlului judiciar a fost dispusa de judecatorul de drepturi si libertati in temeiul art.242 din Codul de procedura penala, cat si in cazul dispunerii acestei masuri in calea de atac impotriva incheierilor prin care judecatorul de drepturi si libertati a dispus in cursul urmaririi penale asupra masurilor preventive, conform art.204 alin.1 din acelasi cod.
*
Intrucat dispozitiile art.215 alin.8 din Codul de procedura penala reglementeaza doar situatiile in care, in cursul urmaririi penale, masura controlului judiciar a fost luata de procuror, stabilind in competenta acestuia posibilitatea de a dispune impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial, pentru a se putea stabili organul judiciar competent a dispune asupra modificarii continutului controlului judiciar in faza de urmarire penala, in ipoteza in care masura a fost dispusa de judecatorul de drepturi si libertati in conditiile art.227 alin.2, art.237 alin.2, art.242 alin.2 – 4, respectiv art.204 alin.1 raportat la art.4251 alin.4 si 5 din Codul de procedura penala, se impune examinarea dispozitiilor legale care au legatura cu chestiunea de drept in discutie, astfel incat sa se poata formula o concluzie cu titlu de principiu.
Punctul de plecare trebuie sa-l constituie dispozitiile art.227 alin.3 din Codul de procedura penala, care fac trimitere la aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art.215 alin.9, respectiv art.215 alin.8 din acelasi cod. Or, aceste din urma dispozitii legale prevad ca organul judiciar competent sa dispuna impunerea unor noi obligatii ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial este cel care a luat masura controlului judiciar.
Prin urmare, aplicarea corespunzatoare a art.215 alin.9, respectiv art.215 alin.8 din Codul de procedura penala, la care face trimitere art.227 alin.3 din acelasi cod, conduce la concluzia ca in ipoteza in care judecatorul de drepturi si libertati a luat masura preventiva a controlului judiciar in faza de urmarire penala, acestuia ii revine si competenta de a solutiona cererile privind modificarea continutului controlului judiciar.
Din economia acestor dispozitii legale, dincolo de tehnica de redactare (prin trimiteri succesive), rezulta ca vointa legiuitorului in sensul aratat este expres formulata.
Concluzia este sustinuta si de dispozitiile art.215 alin.2 lit.a teza finala din Codul de procedura penala[1], din care rezulta ca modificarea continutului controlului judiciar nu poate avea loc decat cu incuviintarea prealabila a organului judiciar care a dispus masura preventiva.
De altfel, pentru identitate de ratiune, chiar in absenta trimiterii la dispozitiile art.215 alin.9, respectiv art.215 alin.8 din Codul de procedura penala, se impune aceeasi solutie pentru toate ipotezele in care, in cursul urmaririi penale, masura preventiva a controlului judiciar este dispusa de judecatorul de drepturi si libertati.
In al doilea rand, in conformitate cu art.242 alin.4 din Codul de procedura penala, judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura preventiva in cursul urmaririi penale are si competenta de a dispune revocarea sau inlocuirea acesteia.
In acelasi timp, dispozitiile art.4251 alin.4 si 5 din Codul de procedura penala care reglementeaza, intre altele, calea de atac impotriva incheierilor mentionate la art.204 alin.1 din acelasi cod, stabilesc in sarcina judecatorului de drepturi si libertati competenta de a modifica obligatiile din continutul masurii contestate.
In concluzie, din interpretarea dispozitiilor legale mentionate rezulta ca, desi exprimata intr-o tehnica de redactare neriguroasa, vointa legiuitorului este in sensul ca judecatorul de drepturi si libertati care, in cursul urmaririi penale, a luat masura preventiva a controlului judiciar este organul judiciar competent sa dispuna, din oficiu sau la cererea motivata a procurorului ori a inculpatului, prin incheiere, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa audierea inculpatului.
Sursa: Infolegal
