Poliţa de asigurare obligatorie a locuinţei împotriva dezastrelor naturale (poliţa PAD) va fi emisă electronic şi nu va mai trebui să fie semnată de asiguraţi, potrivit unui proiect de act normativ al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Proiectul de normă pentru modificarea şi completarea Normei ASF nr. 7/2013 privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor a fost lansat recent în dezbatere publică. Acesta are nevoie doar de aprobarea Autorităţii pentru a se aplica.
Emiterea poliţei PAD, cu care se face dovada asigurării obligatorii a locuinţei împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, se va face în sistem electronic, se arată în propunerea de act normativ. Totodată, semnătura persoanei asigurate nu va mai fi necesară pe acest document. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de normă, reprezentanţii ASF precizează că aceste măsuri vor fi luate pentru simplificarea, din punct de vedere operaţional, a emiterii poliţelor PAD.
Clădirile asigurate sunt împărţite în două categorii, potrivit Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, în funcţie de cum sunt construite. Preţul poliţei PAD şi suma asigurată sunt stabilite luând în considerare tipul construcţiei:
- locuinţele de tip A sunt considerate construcţiile cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic. Pentru acestea, preţul poliţei este de 20 de euro/an şi suma asigurată este de 20.000 de euro;
- locuinţele de tip B sunt considerate construcţiile cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic. Pentru acestea, preţul poliţei este de 10 euro/an şi suma asigurată este de 10.000 de euro.
Poliţa obligatorie de asigurare a locuinţei este valabilă timp de 12 luni de la emitere, iar în lipsa acesteia nu se poate încheia nicio poliţă facultativă.
Atenţie! Proiectul de normă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie aprobat de ASF şi publicat în Monitorul Oficial.