Printre proiectele de acte normative incluse astăzi în şedinţa Guvernului regăsim şi un Proiect de Ordonanţă pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin intermediul căruia vor fi introduse noi reglementări în ceea ce priveşte activitatea taximetriştilor.
Concret, potrivit documentului ce figurează astăzi pe ordinea de zi a Executivului, cei care practică profesia de taximetrist vor fi nevoiţi să aibă un cazier judiciar intact, în care să nu fie înscrise niciun fel de menţiuni.
În prezent, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, stabileşte la articolul 26 că, pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, conducătorul auto trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă permis de conducere categoria B valabil, cu o vechime de cel puţin doi ani;
- să deţină certificat de atestare profesională valabil;
- să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic;
- să aibă vârsta minimă de 21 de ani.
Dacă proiectul de act normativ va fi adoptat astăzi de Guvern, celor patru condiţii prezentate anterior, ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru a putea profesa ca taximetrist, li se va mai adăuga una, potrivit căreia şoferul de taxi nu trebuie să aibă menţiuni în certificatul de cazier judiciar.
Practic, asta înseamnă că taximetriştii condamnaţi la închisoare, chiar şi cu suspendare, sau cei care s-au ales cu o amendă penală, nu vor mai avea dreptul să profeseze în acest domeniu.
În expunerea de motive anexată documentului, iniţiatorii proiectului arată că o astfel de prevedere, prin care cei care practică profesia de taximetrist să aibă un cazier curat, vine în sensul asigurării siguranței cetățeanului și a practicării profesiei în mod onorabil și legal.
De asemenea, potrivit documentului ce ar putea fi adoptat astăzi de Executiv, conducătorii auto care vor dori să urmeze cursurile de pregătire profesională, în vederea obţinerii certificatului de atestare profesională, necesar practicării activităţii de transport de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere, vor trebui să prezinte următoarele documente:
- cerere-tip;
- copie de pe permisul de conducere valabil;
- certificat de cazier judiciar în care să nu fie înscrise mențiuni;
- copie de pe carnetul de muncă, dacă există;
- copie de pe actul de identitate;
- dovada că sunt apţi medical şi psihologic pentru transportul de persoane.
Astfel, noutatea adusă de proiectul de ordonanţă este legată de certificatul de cazier judiciar, în care nu vor putea fi înscrise menţiuni. În prezent, şoferii solicitanţi trebuie să prezinte doar cazierul judiciar, fără a preciza nicio condiție a cărei îndeplinire este demonstrată prin cazierul judiciar. Prin urmare, iniţiatorii proiectului de act normativ arată căoricine poate prezenta un cazier judiciar.
Noutăţi şi în ceea ce priveşte documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei în regim de taxi
Un alt articol care ar urma să fie modificat, în cazul în care proiectul de act normativ va fi adoptat astăzi de Guvern şi se va aplica, este articolul 9 din Legea nr. 38/2003, acolo unde este precizat că autorizaţia de transport în regim de taxi sau autorizaţia de transport în regim de închiriere se eliberează pe baza unei documentaţii care trebuie să includă următoarele:
- cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizaţie de transport;
- copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului ca transportator, respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz;
- dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională;
- dovada îndeplinirii condiţiei de onorabilitate.
În acest moment, potrivit actului normativ menţionat anterior, dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională se poate face prin prezentarea unei copii de pe certificatul de competenţă profesională a persoanei desemnate, pentru transportatorul persoană juridică sau asociaţie familială sau prin prezentarea unei copii de pe atestatul profesional al taximetristului care este transportator persoană fizică autorizată.
Proiectul de act normativ discutat astăzi de reprezentanţii Guvernului va modifica regulile aplicabile solicitanţilor persoane juridice sau asociaţii familiale, în sensul că aceştia vor fi obligaţi să prezinte o copie de pe certificatul de competenţă profesională pentru managerul de transport în regim de taxi și închiriere, eliberat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului transporturilor.
În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de act normativ lansat de MT este explicat faptul că, în prezent, managerilor companiilor de taximetrie li se solicită în vederea eliberării autorizației de transport în regim de taxi, prezentarea unor certificate de competență profesională specifice transporturilor interne sau internaționale cu autobuze și autocare.
“Gama de cunoștințe dobândite în urma cursului de pregătire profesională a managerilor de transport conform OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere corespunde parțial necesităților de cunoaștere ale managerului companiei de transport în regim de taxi. Există subiecte comune ambelor profesii (drept fiscal, dreptul muncii, gestiunea economică a companiei de transport etc) însă aspectele specifice transporturilor în regim de taxi rămân fundamental diferite de cele privind transportul cu autobuze și autocare”, scrie în documentul citat.
Practic, prin adoptarea unor astfel de măsuri, va fi creat temeiul legal pentru MT de a reglementa, prin norme aprobate prin ordin al ministrului, existența și modul de dobândire a unui certificat de competență profesională pentru managerii de transport în regim de taxi și în regim de închiriere.
Sursa: Avocatnet