Obişnuiţi să stea la cozi pentru a-şi plăti impozitele încă din primele zile ale anului, românii au aflat cu stupoare că statul nu le poate primi banii, şi asta pentru că nu există norme de aplicare a modificărilor aduse noului Cod Fiscal. Încasările se vor face abia de lunea viitoare. Până atunci, la direcţiile de taxe şi impozite se pot plăti doar amenzile restante.
Plata restanţelor la taxele şi impozitele locale din anii trecuţi are prioritate faţă de cea a dărilor pe noul an. Potrivit noului Cod Fiscal, cei care nu şi-au plătit amenzile sau impozitele restante sunt obligaţi să le achite cu prioritate.
La Piteşti, impozitele au rămas la acelaşi nivel ca anul trecut. Iar proprietarii de maşini vor plăti mai puţin decât în 2015. Chiar şi aşa, cei mai mulţi contribuabili au plecat acasă nemulţumiţi că au pierdut timpul la ghişeele administraţiei fiscale.
Situaţia este provocată de faptul că legea privind impozitele locale a fost promulgată pe 31 decembrie fără norme de aplicare. Reprezentanţii Primăriei Piteşti spun că lucrurile vor reveni la normal după jumătatea lunii ianuarie. Pînă atunci la ghişee se pot plati doar amenzile.
Sursa: TVR