Ordonanţa de Guvern care oferea diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei tuturor studenţilor de la universităţi neautorizate sau neacreditate, care s-au înmatriculat înainte 2011, a intrat în dezbatere în Parlament şi a fost modificată drastic.
Ordonanţa de Guvern care-şi propunea să recunoască diplomele a peste 70.000 de absolvenţi de studii universitare neautorizate a fost modificat în Comisia de Învăţământ de la Senat. Amendamentele aduse proiectului limitează dreptul la diplome pentru anumite categorii de absolvenţi şi înăspresc sancţiunile acordate universităţilor care organizează programe neautorizate sau neacreditate.
Ministerul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a decis, în august, să îngroape securea războiului în privinţa celor peste 70.000 de absolvenţi de studii superioare neautorizate, după ce a pierdut deja procese pentru recunoaşterea diplomelor în faţa a peste 18.000 de absolvenţi.
În primul rând, recunoaşterea diplomelor s-a limitat doar la persoanele care au fost înmatriculate anterior Legii Educaţiei Nr 1/2011, dar care, în final, au absolvit studii autorizate sau acreditate, adică în cursul anilor de studiu, facultăţile respective şi-au obţinut actele necesare pentru a intra în legalitate.
„Au dreptul de a beneficia de acte de studii, prin care se atestă finalizarea studiilor, absolvenţii care au fost înmatriculaţi anterior aplicării prevederilor Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 şi care au absolvit: programe de studii autorizate sau acreditate; programe de studii organizate într-o limbă de predare de circulaţie internaţională, care au pentru limba română autorizare/acreditare”, este unul dintre amendamentele care modifică major proiectul de lege. De asemenea, senatorii au stabilit că mai au dreptul la diplomă doar acei absolvenţi care au urmat studii autorizate sau acreditate, dar pentru care facultatea a depăşit cifra de şcolarizare.
„Au dreptul de a beneficia de acte de studii, prin care se atestă finalizarea studiilor, absolvenţii care au fost înmatriculaţi la programe de studii autorizate sau acreditate, organizate de universităţi acreditate care au depăşit cifra de şcolarizare prevăzută anual prin Hotărâre de Guvern şi fac dovada că au raportul studenţi/cadre didactice egal sau mai mic de 40”, se mai arată în document.
Sursa: Adevarul