Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sancti­unii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânarii sau comunicarii acestuia. De cele mai multe ori este vorba despre amenzile rutiere, însa contraven­tiile se pot constata în orice domeniu de activitate si pot fi stabilite prin lege, ordonan­ta, prin hotarâre de guvern sau, dupa caz, prin hotarâre a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bu­cu­resti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

Plângerea însotita de co­pia procesului-verbal de constatare a contraventiei se de­pun la organul din care face parte agentul constatator, a­cesta fiind obligat sa o pri­measca si sa înmâneze depu­natorului o dovada în acest sens.

Plângerea împreuna cu dosarul cauzei se trimit de îndata judecatoriei în a carei circumscriptie a fost savârsi­ta contraventia. Plângerea sus­penda executarea.

Judecatoria va fixa termen de judecata, care nu va de­pasi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care a facut plângerea, a orga­nului care a aplicat sanctiu-nea, a martorilor indicati în procesul-verbal sau în plângere, precum si a oricaror alte persoane în masura sa contribuie la rezolvarea temeini­ca a cauzei.

În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea u-nui accident de circulatie, judecatoria va cita si societa­tea de asigurari mentionata în procesul-verbal de consta­tare a contraventiei.

Hotarârea judecatoreasca prin care s-a solutionat plângerea poate fi atacata cu re­curs în termen de 15 zile de la comunicare, la sectia contencios administrativ a tribu­nalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Mo­tivele de recurs pot fi susti­nute si oral în fata instantei. Re­cursul suspenda executa­rea hotarârii.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraven­tiei, recursul formulat împo­tri­va hotarârii judecatoresti prin care s-a solutionat plângerea, precum si orice alte ce­reri incidente sunt scutite de taxa judiciara de timbru.

(OG 2 din 12 iulie 2001 pri­vind regimul juridic al contraventiilor)

Sursa: Saptamana Financiara

Distribuie acest articol!