Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

În Monitorul Oficial nr. 519 din 13 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului, care prevede, printre altele, posibilitatea ca, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul să pronunţe dizolvarea societăţii.

Astfel, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) acţionarii/asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedinţa cunoscută;
c) nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social ori transferului dreptului de folosinţă sau proprietate asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social;
d) a încetat activitatea societăţii sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunţată organelor fiscale şi înscrisă în registrul comerţului, perioadă care nu poate depăşi 3 ani de la data înscrierii în registrul comerţului;
e) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii;
f) societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare;
g) societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare.

Lista societăţilor pentru care ONRC urmează să formuleze acţiuni de dizolvare se afişează pe pagina sa de internet sau pe portalul de servicii on-line cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte şi se transmite MFP – ANAF.

Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunţat dizolvarea se comunică societăţii, oficiului registrului comerţului pentru înregistrarea menţiunii de dizolvare în registrul comerţului, MFP – ANAF – administraţia judeţeană a finanţelor publice/administraţia finanţelor publice a sectorului, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe pagina de internet a ONRC sau pe portalul de servicii on-line al acestuia.

Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii.

O altă prevedere conținută de noua lege este că după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, iar ONRC, la cererea oricărei persoane interesate, procedează la numirea unui lichidator înscris în Tabloul Practicienilor în Insolvenţă. Remunerarea lichidatorului se face din averea societăţii dizolvate sau, în lipsă, din fondul de lichidare, constituit potrivit legii. Remuneraţia lichidatorului este în cuantum fix de 1.000 lei, decontul final al cheltuielilor efectuate de lichidator în legătură cu lichidarea societăţii urmând a se face, pentru situaţia în care nu există bunuri în averea societăţii dizolvate, de către Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, la solicitarea lichidatorului.

Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii de dizolvare nu s-a formulat nicio cerere de numire a lichidatorului, ONRC sau orice persoană interesată poate solicita tribunalului radierea societăţii din registrul comerţului.

Legea nr. 152/2015 modifică următoarele acte normative:

• Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 4 februarie 1998
• Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004
• Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial nr. 839 din 13 septembrie 2004
• O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial nr. 926 din 30 decembrie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010

Legea mai prevede, de asemenea, că, în cazul societăţilor aflate sub incidenţa Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului procedează la radierea, din oficiu, a societăţilor aflate în lichidare de mai mult de 7 ani.

Legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepţia prevederilor care dispun că persoanele juridice române care deschid sucursale în străinătate au obligaţia menţionării acestora la oficiul registrului comerţului din România, după înregistrarea lor în statele respective, care intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sursa foto: Shutterstock

Distribuie acest articol!