Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Legea care reglementeaza profesia de bona a fost publicata joi in Monitorul Oficial si va intra in vigoare in martie 2015. Conform documentului, exercitarea acestei profesii se va face in baza unui contract de munca sau prin desfasurarea activitatii bonei ca persoana fizica autorizata.

Deputatii au aprobat recent prin vot final proiectul de lege privind organizarea si functionarea profesiei de bona. Documentul a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 922 din 18 decembrie 2014 ca Legea nr. 167/2014.

Noile reguli, care se vor aplica din martie 2015, definesc bona ca fiind persoana fizica, cetatean roman sau strain cu domiciliu sau resedinta legala in Romania, calificata sa desfasoare servicii de ingrijire si de supraveghere a copilului.

Acelasi document prevede ca va putea fi bona orice persoana fizica care indeplineste urmatoarele conditii:

  • este cetatean roman sau strain, cu domiciliul sau resedinta, de regula, in aceeasi localitate cu domiciliu/resedinta copilului;
  • este cetatean strain cu drept de munca in Romania si poseda un titlu oficial de calificarea recunoscut sau echivalat pentru profesia de bona;
  • are capacitate deplina de exercitiu;
  • este apta din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; aceasta conditie se dovedeste cu certificat medical eliberat in conditiile legii;
  • este apta din punct de vedere psihologic; aceasta conditie se dovedeste cu raportul eliberat in conditiile legii;
  • nu are antecedente penale, cu exceptia faptelor savarsite din culpa, dovedite prin certificat de cazier judiciar.

In schimb, nu va putea exercita profesia de bona, persoana fizica care locuieste impreuna cu alte persoane care au fost condamnate penal definitiv (in situatia in care ingrijirea copilului are loc la resedinta bonei), cea care este decazuta din drepturile parintesti, precum si persoana care sufera de boli cronice transmisibile sau locuieste cu alte persoane care sufera de astfel de afectiuni. De asemenea, nici persoana fizica care este dependenta de substante psihotrope sau stupefiante si/sau plante ori substante cu proprietati psihoactive si nici cea careia i-a fost retras atestatul de asistent maternal nu vor putea lucra ca bone.

Exercitarea profesiei se va realiza prin furnizarea serviciilor in baza unui contract individual de munca incheiat intre bona si o persoana juridica sau prin desfasurarea activitatii bonei ca persoana fizica autorizata.

Conform noilor dispozitii, bona va indeplini, cel putin, urmatoarele atributii:

  • ingrijirea si supravegherea copilului;
  • hranirea copilului;
  • acordarea primului ajutor in caz de imbolnavire/accidentare a copilului;
  • informarea reprezentantului legal al copilului cu privire la evolutia acestuia, precum si informarea de urgenta a angajatorului referitor la aparitia unor situatii deosebite cu privire la copil;
  • insotirea copilului la activitati recreative, culturale, artistice, sportive si scolare proprii varstei sau sprijinirea acestuia pentru desfasurarea unor asemenea activitati, precum si realizarea de activitati de educare si dezvoltare a deprinderilor de viata independenta;
  • alte atributii convenite prin contract.

Aceste atributii vor fi exercitate in baza unui plan de activitati, stabilit de comun acord cu reprezentantul legal al copilului, in functie de nevoile copilului si ale familiei acestuia.

De asemenea, bona va raspunde disciplinar, contraventional, civil si penal, dupa caz, potrivit legii.

In situatia in care bona va fi organizata ca persoana fizica autorizata, aceasta va raspunde, pentru nerespectarea conditiilor contractuale, contraventional, civil si penal, dupa caz, potrivit legii.

 Sursa: Avocatnet

Distribuie acest articol!