Trebuie sa analizati foarte bine toate prevederile din actele aditionale. Cel mai important este ca marja fixa din calculul dobânzii sa ramâna la fel ca în vechiul contract. În caz contrar, ati putea plati dobânzi, implicit rate, mai mari. Deci, retineti doua cuvinte – marja fixa.
Daca sunteti titularul unui credit, va invitam la unitatea dumneavoastra pentru alinierea la prevederile ordonantei 50 pe 2010. Nesemnarea unui act aditional se considera acceptarea tacita.
Asa suna notificarile pe care le tot primesc clientii bancilor în aceasta perioada. Atentie însa, aveti la dispozitie doar 15 zile sa va semnati noile contracte.
Sunt zile numarate de catre banci, care fac tot posibilul sa nu iasa în pierdere în urma ordonantei. Prima modificare, nu se mai plateste comision de rambursare anticipata la creditele cu dobânda variabila. La dobânda fixa, acesta a fost limitat la 1%.
Cele mai importante modificari sunt la calculul dobânzii. Conform legii, bancile nu au voie sa perceapa o dobânda mai mare decât cea pe care o are clientul acum. Ba mai mult, ar putea chiar sa scada.
“Înaine de OUG 50-2010, partea variabila era un indice calculat intern de fiecare banca conform fluctuatiilor pietii. În acest moment conform legii acel indice devine în mod automat indicele de referita pentru moneda, care este mult mai mic”, sustine consultantul financiar Ruxandra Andrei.
Doar ca, bancile nu ies niciodata în pierdere. Vor încerca sa mareasca marja fixa.
Sursa: Antena3