Presedintele Consiliului de Administratie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca deschiderea procedurii de insolventa a Hidroelectrica nu urmareste falimentul sau nationalizarea companiei, ci reorganizarea unei societati care nu mai are lichiditati.
”Solicitarea insolventei este legata de organizarea companiei, nu avem in vedere nimic cu falimentul, vanzarea de active si alte speculatii. Nu urmarim nationalizarea, vanzarea companiei, sau orice altceva decat corectarea problemelor cu care compania se confrunta.
Procedura insolventei nu este o stratagema sau un tertip ci o masura legala potrivit legii pentru ca aceasta societate a ajuns in situatia sa nu mai aiba lichiditati”, a spus Remus Vulpescu.
Acesta a subliniat ca Hidroelectrica a avut anul trecut doar un milion de euro profit, dovada a managementului defectuos al companiei.
Sursa: Capital.ro