Identificarea criminalistica reprezinta numai unul dintre mijloacele de probatiune admise de lege, una dintre laturile procesului de stabilire a imprejurarilor de fapt.
Cu alte cuvinte, probatiunea include identificarea ca pe una dintre componentele sale, fara a se confunda cu aceasta si, cu atat mai mult, fara sa se reduca la aceasta.
Convingerea organului judiciar se formeaza, in cele din urma, prin analiza totalitatii probelor administrate in cauza, evaluate critic, obiectiv si multilateral.
Continutul principal al probatiunii cu ajutorul identificarii criminalistice consta in detasarea obiectului sau a persoanei implicate in fapta cercetata dintr-un ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile.
Scopul final il constituie individualizarea persoanei (infractor, victima, martor, tainuitor etc.), fie direct dupa urmele lasate de parti ale corpului, fie indirect prin intermediul obiectelor.
In cazul in care obiectul serveste ca mijloc de descoperire a posesorului, de pilda instrumentul care a servit la comiterea infractiunii, identificarea criminalistica apare ca o etapa intermediara a procesului general de identificare judiciara.
Valoarea probanta poate fi desprinsa numai din corelarea celor doua forme de identificare. De aceea unii autori chiar includ in notiunea de identificare criminalistica, pe langa obiectul concret, si legatura acestuia cu cauza cercetata. In ce ne priveste, consideram ca stabilirea unei asemenea conexiuni excede actul propriu-zis al identificarii.
Competenta expertului trebuie sa se limiteze la constatarile de ordin tehnic, iar organul judiciar, aflat in posesia concluziei expertului, este singurul competent si obligat sa faca legatura mentionata.
Sursa: Infolegal
