In legislatia noastra intalnim o serie de norme prin care se indica drept situatie premisa incheierea unui contract de asigurare, insa acest caz de asigurare obligatorie trebuie inteles doar ca o conditie prealabila si sine qua non ceruta intr-o situatie data, urmand insa ca drepturile si obligatiile partilor sa fie reglementate contractual exclusiv ca urmare a manifestarii de vointa a asiguratului si a asiguratorului, nicidecum ca urmare a legii.
In aceasta ipoteza obligativitatea reprezinta un element exterior al raportului juridic dintre asigurat si asigurator, ce se impune ca urmare a faptului ca asiguratii pot fi obligati, in anumite situatii, prin lege, la incheierea unor asigurari facultative de bunuri, de raspundere civila sau de viata si prin urmare reprezinta o categorie distincta asigurarilor obligatorii reglementate de art. 3 din Legea nr. 136/1995, fiind denumite in doctrina „pseudoobligatorii”.
Ele sunt caracterizate de doua elemente:
- pe de o parte, incheierea lor este obligatorie pentru persoanele care au o anumita profesie sau raportul juridic in care se afla impune incheierea unei asemenea asigurari;
- pe de alta parte, clauzele contractuale nu sunt stabilite prin lege ca in cazul raspunderii civile pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule, putand fi intr-o oarecare masura negociate de catre parti.
Sursa: Infolegal
