Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Arges au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata in stare de arest a inculpatului sub aspectul savarsirii infractiunii de omor deosebit de grav.

 

Probatoriul administrat in cauza in cursul urmaririi penale a relevat urmatoarea situatie de fapt:

Inculpatul si sotia sa, victima D.C., aveau relatii familiale tensionate, certandu-se adeseori pe fondul consumului de alcool si al geloziei. In repetate randuri, conflictele verbale ale celor doi degenerau in violente, inculpatul aplicandu-i sotiei sale lovituri cu pumnii si picioarele, precum si cu diferite obiecte de prin gospodarie, violente insotite de amenintari cu moartea prin incendiere. Amenintarile inculpatului s-au concretizat in dimineata zilei de 11 septembrie 2010, cand Dumitru Constantin a stropit-o pe sotia sa cu un produs petrolier si i-a dat foc. Victima a iesit din casa cu hainele arzand, fiind urmata de inculpat, care a trantit-o la pamant pentru a stinge focul. Victima a fost transportata ulterior la Spitalul Judetean Arges, in stare de inconstienta, insa pe drum si-a revenit si a reusit sa declare organelor de cercetare penala ca a fost stropita cu benzina si incendiata de sotul sau. Dupa ce i s-au acordat ingrijiri la unitatea spitaliceasca mentionata, din pricina gravitatii leziunilor, victima a fost trimisa la un spital de specialitate din Bucuresti, unde a si decedat, la data de 18.09.2010. Raportul medico-legal de necropsie intocmit in cauza a concluzionat ca moartea victimei a fost violenta si s-a produs prin stare toxico-septica cu insuficienta multipla de organe, consecutiva unor arsuri de gradul II-III, pe circa 85% suprafata corporala.

Dosarul a fost inaintat, spre competenta solutionare, Tribunalului Arges.

Procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a inculpatei sub aspectul savarsirii infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

Probele administrate in cauza in cursul urmaririi penale au infatisat urmatoarea situatie de fapt:

La data de 27.05.2010, intre inculpata si sotul sau, victima N.D. a izbucnit, pe fondul consumului de bauturi alcoolice, un conflict spontan, in urma caruia victima a lovit-o pe inculpata. Aceasta a ripostat, aplicandu-i sotului sau o lovitura cu o ranga in partea dreapta a fruntii. In cadere, victima s-a lovit cu capul de fundatia casei. Ulterior, aceasta a fost ajutata de catre inculpata sa intre in casa unde i s-au acordat minime ingrijiri, fiindu-i bandajat capul care sangera. In zilele urmatoare starea de sanatate a victimei s-a agravat, iar in lipsa unor ingrijiri medicale de specialitate, aceasta a decedat la data de 30.05.2010.

Raportul de expertiza medico-legala intocmit in cauza a concluzionat ca moartea numitului N.D. a fost violenta si s-a datorat hemoragiei meningiale si contuziei cerebrale cu compresie a creierului, leziuni ce au putut fi produse prin cadere pe acelasi plan.

Dosarul a fost inaintat, spre competenta solutionare, Tribunalului Maramures.

Sursa: PICCJ

Distribuie acest articol!