Durata mare a proceselor, neexecutarea hotararilor si conditiile proaste de detentie fac obiectul criticilor la adresa tarii noastre, intr-un raport al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Un raport al Comitetului pentru Afaceri Legale si Drepturile Omului din cadrul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), prezentat miercuri, 17 noiembrie, la Paris, si care priveste felul in care sunt respectate deciziile luate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), critica problemele din justitia din Romania. Printre “hibele” sistemului romanesc semnalate in urma vizitei la Bucuresti a raportorului Comitetului, cipriotul Christos Pourgourides, se numara si durata excesiva a proceselor.
Concret, raportul arata ca Romania trebuie sa intervina drastic la rezolvarea a patru probleme considerate majore de reprezentantul Comisiei:
– neacordarea de despagubiri pentru fostii proprietari ale caror averi au fost nationalizate in comunism,
– durata excesiva a procedurilor si neaplicarea imediata a deciziilor instantei,
– neexecutarea unor decizii interne si
– conditiile proaste din detentie.
In ce priveste durata excesiva a procedurilor judiciare, raportorul cipriot enumera: Cazurile Nicolau c. Romania, Stoianova si Nedelcu c. Romania si mai multe alte cazuri similare sunt legate de durata excesiva a procedurilor in instanta. O parte dintre acestea se refera si la lipsa unor solutii pe plan intern. Referitor la procedurile penale, potrivit statisticilor Consiliului Superior al Magistraturii, in 2007, majoritatea acestor cazuri s-au finalizat in mai putin de sase luni. 3% din cazurile penale s-au finalizat insa in perioade de peste un an”.
Pourgourides subliniaza in document ca “multe procese intentate la CEDO impotriva Romaniei reflecta ca masurile legislative si administrative trebuie sa fie atent examinate la nivel local, pentru a vedea daca sunt sau nu compatibile cu prevederile Conventiei”.
In urma intalnirilor cu reprezentantii Romaniei din mai, raportorul a sesizat ca in stitutiile trebuie sa creasca increderea populatiei in autoritati si “sa faca pasi in sensul reducerii numarului de plangeri care ajung la CEDO”.
Concluziile raportului vor fi discutate in sesiunea parlamentara din 24-28 ianuarie 2011.
Sursa: EVZ