Go to Top

Vrei sa-ti schimbi numele sau prenumele? Afla cum trebuie sa procedezi

Toti cetatenii care vor sa isi schimbe numele sau prenumele pot face acest  lucru, daca intrunesc unele conditii impuse de lege. Astfel, ei trebuie sa aiba  motive intemeiate pentru a solicita schimbarea numelui si trebuie sa depuna  anumite documente la institutiile publice care se ocupa de evidenta  persoanelor.

Noul Cod Civil prevede ca numele de familie se dobandeste prin efectul  filiatiei si poate fi modificat prin efectul schimbarii starii civile, in timp  ce prenumele se stabileste, la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei  de nastere. Actul normativ interzice, insa, prenumele indecente si ridicole, “de natura a afecta ordinea publica si bunele moravuri ori interesele  copilului”.

Prin urmare, cetatenii romani pot obtine schimbarea pe cale administrativa a  numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, in  conditiile OG nr. 41/2003, care stabileste ca sunt necesare motive  temeinice care sa indreptateasca solicitantul sa ceara schimbarea  numelui sau a prenumelui.

Astfel, sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui in  urmatoarele cazuri:

  • cand numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat  prin traducere sau in alt mod;
  • cand persoana in cauza a folosit, in exercitarea profesiei, numele pe care  doreste sa il obtina, facand dovada cu privire la aceasta, precum si asupra  faptului ca este cunoscuta in societate sub acest nume;
  • cand, din neatentia ofiterilor de stare civila ori ca urmare a  necunoasterii reglementarilor legale in materie, au fost efectuate mentiuni  gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate certificate de stare  civila cu nume eronate, in baza carora au fost eliberate alte acte (de studii,  livret militar, carte de munca, etc);
  • cand persoana in cauza are nume de familie sau prenume format din mai  multe cuvinte, de regula reunite, si doreste schimbarea acestuia;
  • cand persoana in cauza poarta un nume de familie de provenienta straina si  solicita sa poarte un nume romanesc;
  • cand persoana si-a schimbat numele de origine straina intr-un nume  romanesc, pe cale administrativa, si doreste sa revina la numele dobandit la  nastere;
  • cand parintii si-au schimbat numele pe cale administrativa, iar copiii  solicita sa poarte un nume de familie comun cu al parintilor lor;
  • cand persoana in cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al  celorlalti membri ai familiei, nume care a fost dobandit ca urmare a adoptiei, a  mentinerii numelui la casatorie, a stabilirii filiatiei ori a unor schimbari de  nume aprobate anterior pe cale administrativa;
  • cand sotii au convenit cu ocazia incheierii casatoriei sa poarte numele de  familie reunite si ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativa,  optand pentru numele de familie dobandit la nastere de catre unul dintre ei ori  sa revina fiecare la numele avut anterior casatoriei;
  • cand persoana in cauza face dovada ca a fost recunoscuta de catre parinte  ulterior inregistrarii nasterii, insa, intrucat nu a sesizat instanta pentru  incuviintarea purtarii numelui de familie al acestuia in timpul vietii, nu  exista alta posibilitate de dobandire a numelui parintelui decat pe cale  administrativa;
  • cand prenumele purtat este specific sexului opus;
  • cand persoanei i s-a incuviintat schimbarea sexului prin hotarare  judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila si solicita sa poarte un prenume  corespunzator, prezentand un act medico-legal din care sa rezulte sexul  acesteia;
  • alte asemenea cazuri temeinic justificate.

De asemenea, potrivit actului normativ, cetatenii isi pot schimba numele si  daca se afla intr-una din urmatoarele situatii:

  • cand persoana in cauza a adoptat minori si doreste ca acestia sa poarte un  alt prenume;
  • cand casatoria a incetat prin moartea sau prin declararea judecatoreasca a  mortii unuia dintre soti, iar sotul supravietuitor solicita sa revina la numele  de familie purtat anterior casatoriei ori la numele de familie dobandit la  nastere;
  • cand in urma divortului un fost sot revine la numele de familie purtat  anterior si care provine dintr-o alta casatorie, de asemenea desfacuta prin  divort, si doreste sa poarte numele dobandit la nastere;
  • cand in urma incetarii casatoriei prin moartea sau prin declararea  judecatoreasca a mortii unuia dintre soti celalalt sot se recasatoreste si, ca  urmare a desfacerii acestei casatorii, acesta doreste sa poarte numele de  familie dobandit la nastere;
  • cand fostul sot doreste sa poarte numele de familie pe care l-a avut in  casatorie, pentru a avea un nume comun cu copiii incredintati spre crestere si  educare, cu consimtamantul fostului sot, dat in forma autentica;
  • cand parintii au divortat, iar copiii incredintati spre crestere si  educare unuia dintre parinti, care a revenit la numele de familie avut anterior  casatoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia;
  • cand s-a desfacut adoptia unei persoane casatorite care are copii minori  si in urma desfacerii adoptiei persoana in cauza revine la numele de familie  avut inainte de adoptie;
  • cand unul dintre soti, la incheierea casatoriei, a luat numele de familie  al celuilalt sot, nume pe care acesta l-a dobandit prin adoptie, iar ulterior  incheierii casatoriei are loc desfacerea adoptiei.

Ce documente sunt necesare la  schimbarea numelui?

Potrivit OG nr. 41/2003, schimbarea numelui pe cale administrativa se face  pe baza de cerere, care se va depune la serviciul public  comunitar de evidenta a persoanelor aflat in subordinea consiliului local al  comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, in a  carui raza teritoriala isi are domiciliul solicitantul sau la primaria unitatii  administrativ-teritoriale unde domiciliaza.

Cererea privind pe cetateanul  roman cu domiciliul in strainatate se depune la primaria ultimului domiciliu  avut in Romania, iar daca nu a avut vreodata domiciliul in Romania, la Primaria  Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti.

La cerere vor fi anexate urmatoarele documente:

  • copii legalizate de pe certificatele de stare civila ale persoanei care  solicita schimbarea numelui;
  • un exemplar al Monitorului Oficial al Romaniei, Partea a III-a, in care a  fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui,  exemplar de la publicarea caruia sa nu fi trecut mai mult de un an;
  • consimtamantul, dat in forma autentica, al celuilalt sot, in cazul  schimbarii numelui de familie comun purtat in timpul casatoriei;
  • copie de pe decizia de aprobare a autoritatii tutelare, in situatia in  care parintii nu se inteleg cu privire la schimbarea numelui copiilor lor  minori, precum si atunci cand cererea de schimbare a numelui este facuta, pentru  minorii si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca, de catre tutore;
  • certificatele de cazier judiciar si cazier fiscal ale solicitantului;
  • orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru  motivarea cererii sale.

Cererea de schimbare a numelui se publica, in extras, in Monitorul Oficial  al Romaniei, Partea a III-a, prin grija si pe cheltuiala solicitantului.

Totusi, orice persoana interesata poate face opozitie la cererea de  schimbare a numelui, in termen de 30 de zile de la publicarea in  Monitor. Opozitia se face in scris, motivat si se depune la serviciul  public in a carui raza de competenta teritoriala isi are domiciliul persoana  care solicita schimbarea numelui pe cale administrativa.

Dupa depunerea cererii de schimbare a numelui impreuna cu actele necesare,  serviciul public local trimite spre solutionare dosarul serviciul public  judetean sau al municipiului Bucuresti. Apoi, in termen de 60 de zile de la  primirea cererii, presedintele consiliului judetean sau primarul Capitalei  aproba sau respinge cererea de schimbare a numelui.

Dispozitia prin care s-a admis schimbarea numelui se trimite, in copie,  serviciului public la care a fost inregistrata cererea. Serviciul public va  incunostinta de indata solicitantul, iar dupa depunerea de catre acesta a  dovezii de plata a taxei extrajudiciare de timbru prevazute de lege, ii va  elibera o copie de pe dispozitia de admitere a schimbarii numelui. Insa, daca in  90 de zile de la data luarii la cunostinta cel in cauza nu a depus dovada de  plata a taxei extrajudiciare de timbru, serviciul public va restitui organului  emitent copia de pe dispozitia de admitere a schimbarii numelui.

Dispozitia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data  inscrierii mentiunii corespunzatoare pe marginea actului de nastere. De la  aceasta data, solicitantul va purta numai numele dobandit prin  dispozitia de schimbare a numelui.

Schimbarea numelui in cazul  minorilor

Schimbarea numelui de familie al minorului se poate face odata cu schimbarea  numelui de familie al parintilor sau separat, dar tot pentru motive  temeinice.

In aceste cazuri, cererea de schimbare a numelui se va face de catre  parinti sau, cu incuviintarea autoritatii tutelare, de catre tutore. Daca  parintii nu se inteleg cu privire la schimbarea numelui, atunci va hotari  autoritatea tutelara.

Cand cererea este facuta de unul dintre parinti, este necesar  acordul celuilalt parinte, dat in forma autentica. “In cazul minorului  care a implinit varsta de 14 ani, cererea va fi semnata si de acesta”, se  precizeaza in OG nr. 41/2003.

Pe de alta parte insa, legea nu cere acordul celuilalt parinte in cazul in  care el este pus sub interdictie, ori este declarat judecatoreste disparut sau  decazut din drepturile parintesti.

“In cazul in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub  interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti din  drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, in cazul in care copilul a  fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, precum  si in cazul in care instanta judecatoreasca nu a hotarat incredintarea copilului  unei familii sau unei persoane, in conditiile legii, cererea de  schimbare a numelui minorului se face de catre serviciul public  specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului  judetean, ori, dupa caz, a consiliului local municipal, orasenesc, comunal sau  al sectorului municipiului Bucuresti”, se mai arata in actul normativ mentionat.

Sursa: Avocatnet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *