0733 408 895 / 0720 721 073 office@bgarecuperari.ro
Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Ca elemente de noutate, NCC reglementeaza principiul libertatii de a contracta, precum si pe cel al bunei-credinte atat la negocierea si incheierea contractului, precum si pe tot timpul executarii sale, fara posibilitatea instituirii unor clauze de exonerare sau de limitare a unei asemenea atitudini de loialitate si obligatii de buna-credinta.

 

Conditiile esentiale pentru validitatea contractului
In art. 1.179 sunt enumerate conditiile esentiale necesare pentru validitatea unui contract:

1. capacitatea de a contracta;
2. consimtamantul partilor;
3. un obiect determinat si licit;
4. o cauza licita si morala.

In masura in care legea prevede o anumita forma a contractului, aceasta trebuie respectata, sub sanctiunea prevazuta de dispozitiile legale aplicabile.

1. Capacitatea de a contracta

NCC pastreaza principiul capacitatii de a contracta atat pentru persoanele fizice cat si pentru cele juridice, care reprezinta regula, exceptiile fiind de stricta reglementare si aplicare.

Minorii care nu au implinit varsta de 14 ani si interzisii judecatoresti nu pot contracta decat prin reprezentantii lor legali, in conditiile prevazute de lege.

Sanctiunea nerespectarii incapacitatii de a incheia acte juridice – fiind vorba de nerespectarea unei conditii de fond, esentiala si de validitate a contractului sanctiunea care intervine, in principiu, este aceea a nulitatii actului incheiat cu neobservarea regulilor referitoare la capacitatea civila a persoanei.

2. Consimtamantul

Incheierea contractului se face prin negocierea lui de catre parti sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta (acordul de vointa fiind alcatuit din doua elemente: oferta si acceptarea).

In NCC este consacrat principiul bunei-credinte de care trebuie sa dea dovada partile in initierea si desfasurarea negocierilor pentru incheierea contractului.

Pentru a fi valabil exprimat si a produce efecte juridice, consimtamantul trebuie dat in cunostinta de cauza si in deplina libertate, respectiv sa nu fie afectat de vicii care sa-l altereze. In acest sens, dispozitiile art. 1204 NCC statueaza, cu referire la conditiile consimtamantului, ca acesta trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza.

Potrivit art. 1206 NCC consimtamantul este viciat atunci cand este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenta, sau in caz de leziune.

Eroarea
In NCC sediul materiei se regaseste in mai multe articole (art. 1207-1213), care reglementeaza diferite feluri de erori care pot aparea la momentul incheierii actului (eroarea nescuzabila, eroarea asumata, eroarea de calcul, eroarea de comunicare sau de transmitere), cu sanctiunile corespunzatoare care pot interveni.

Dolul
Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane cu ajutorul unor mijloace viclene sau dolosive ori prin omisiunea, in mod fraudulos, de informare a cocontractantului asupra unor imprejurari care se cuvenea sa fie dezvaluite (art. 1214 NCC). Privit ca fapt delictual savarsit cu intentie de catre autorul sau, dolul presupune un element material si unul intentional ori subiectiv. Sub aspectul elementului material noua reglementare acorda atentie nu doar faptului comisiv (actiunea, constand in folosirea de manopere frauduloase, de natura sa provoace eroarea), ci si faptului omisiv (atitudinea negativa, de a nu aduce la cunostinta celeilalte parti imprejurari care trebuia sa fie dezvaluite). Spre deosebire de vechea reglementare, in care se mentiona expres conditia ca dolul sa fi fost determinant la incheierea contractului (intrucat „fara acele masinatiuni, este evident ca cealalta parte nu ar fi contractat”), astfel incat eroarea provocata sa fi privit elemente hotaratoare pentru incheierea contractului, in noua reglementare nu mai este instituita aceasta conditie, fiind suficient ca prin atitudinea dolosiva a partii sa fi fost provocata o eroare, chiar daca aceasta nu a fost esentiala [art. 1214 alin. (2)].

Violenta
In conceptia NCC, violenta, ca viciu de consimtamant, este inteleasa ca „temerea justificata indusa fara drept de cealalta parte sau de un tert, de asa maniera incat partea amenintata putea sa creada, dupa imprejurari, ca, in lipsa consimtamantului sau, viata, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav si iminent” (art. 1216). In stabilirea caracterului determinant al violentei trebuie sa se tina seama, asa cum dispune art. 1216 alin. (4) NCC, de „varsta, starea sociala, sanatatea si caracterul celui asupra caruia s-a exercitat violenta, precum si de orice alta imprejurare ce a putut influenta starea acestuia la momentul incheierii contractului”. Avand in vedere ca nu orice amenintare constituie, prin ea insasi, violenta-viciu de consimtamant, se cere ca aceasta sa reprezinte o incalcare a legii (sa fie ilicita), pentru a atrage nevalabilitatea actului.

Pe de alta parte, potrivit NCC reprezinta violenta „temerea insuflata prin amenintarea cu exercitiul unui drept facuta cu scopul de a obtine avantaje nejustificate” (art. 1217). Faptul ca amenintarea trebuie sa fie determinanta, rezulta in mod implicit si din dispozitiile art. 1219 NCC, care nu recunosc caracterul de viciu de consimtamant, simplei temeri reverentiare, izvorate din respect, fara ca aceasta sa fi fost insotita de violenta.

Amenintarea cu un rau nu este, potrivit NCC, considerata constitutiva de violenta, atunci cand ea rezulta dintr-o stare de necesitate, decat in masura in care cealalta parte a profitat de aceasta imprejurare (art. 1218 NCC).

Leziunea
Exista leziune atunci cand una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare, la data incheierii contractului, decat valoarea propriei prestatii. (art. 1221). Existenta leziunii se apreciaza si in functie de natura si scopul contractului. Leziunea poate exista si atunci cand minorul isi asuma o obligatie excesiva prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul circumstantelor. Spre deosebire de vechea reglementare, in NCC leziunea este recunoscuta si in cazul majorului, cu conditia ca diferenta de prestatie sa depaseasca jumatate din valoarea pe care o avea, la momentul incheierii contractului, prestatia promisa sau executata de partea lezata [art. 1222 alin. (2)]. Sub aspectul categoriei actelor juridice care pot fi atacate pentru leziune, noile dispozitii legale exclud de la incidenta acestei sanctiuni contractele aleatorii, tranzactia, precum si alte contracte anume prevazute de lege (art. 1224).

3. Obiectul contractului

Obiectul contractului este constituit din operatiunea juridica avuta in vedere de parti la momentul incheierii acestuia (art. 1.225). El trebuie sa fie determinat si licit (adica sa nu fie prohibit de lege sau sa contravina ordinii publice ori bunelor moravuri), sub sanctiunea nulitatii absolute.

Operatia juridica este distincta de prestatia la care debitorul s-a indatorat si care reprezinta obiectul obligatiei vazuta ca raport juridic. Astfel, potrivit art. 1226 NCC, obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit.

Conditii de validitate a obiectului contractului:

a) sa existe – conditia este indeplinita, cand bunul este prezent ca atare in momentul incheierii actului, dar si in situatia bunurilor viitoare (in lipsa unei prevederi exprese, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare, conform art. 1228 NCC);
b) sa fie in circuitul civil (numai bunurile care sunt in circuitul civil pot face obiectul unei prestatii contractuale – art. 1229 NCC);
c) sa fie posibil (in cazul unei imposibilitati initiale, la momentul incheierii actului, pentru una dintre partile actului, contractul ramane valabil incheiat);
d) sa fie determinat sau determinabil. Sub acest aspect, NCC contine dispozitii referitoare la determinarea obiectului de catre un tert sau prin raportare la un factor de referinta, precum si dispozitii privind determinarea calitatii obiectului (in sensul ca, atunci cand nu poate fi stabilita potrivit contractului, calitatea prestatiei sau a obiectului acesteia trebuie sa fie rezonabila sau, dupa imprejurari, cel putin de nivel mediu).

4. Cauza

Spre deosebire de reglementarea anterioara, NCC Defineste cauza contractului ca fiind „motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul” (art. 1.235).

Conditii de validitate. Pentru a fi valabila, cauza actului juridic trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii (art. 1236, 1237 NCC):

a) sa existe. Cauza nu exista cand lipseste discernamantul sau scopul imediat la incheierea contractului;
b) sa fie licita. Cauza este licita cand este conforma legii si ordinii publice. Cauza este considerata ilicita si atunci cand contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative;
c) sa fie morala (sa nu fie contrara bunelor moravuri, respectiv regulilor de convietuire sociala);

Sanctiune
Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu exceptia cazului in care contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice. Cauza ilicita sau imorala atrage nulitatea absoluta a contractului daca este comuna ori, in caz contrar, daca cealalta parte a cunoscut-o sau, dupa imprejurari, trebuia s-o cunoasca.

Proba cauzei
Contractul este valabil chiar atunci cand cauza nu este expres prevazuta. Existenta unei cauze valabile se prezuma pana la proba contrara.

Sursa: CSM

Distribuie acest articol!