0733 408 895 / 0720 721 073 office@bgarecuperari.ro
Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Somajul tehnic este definit ca fiind suspendarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului, in cazul intreruperii temporare a activitatii, fara incetarea raportului de munca, in special pentru motive economice, tehnice structurale sau similare (mentionate in cuprinsul art. 52 alin. (10) lit. d) din Codul muncii).

Conform art. 49 din Codul muncii:

  • alin. (1) – suspendarea CIM poate interveni de drept, prin acordul partilor sau prin actul unilateral al uneia dintre parti
  • alin. (2) – suspendarea CIM are ca efect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator
  • alin. (3) – pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor decat cele prevazute la alin. (2), daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin CCM aplicabil, prin CIM sau prin regulamente interne

Data fiind situatia de mai sus, cand ne aflam in somaj tehnic – prin act unilateral de vointa, adica din initiativa angajatorului, drepturile si obligatiile salariatilor in cazul intreruperii temporare a activitatii angajatorului sunt reglementate de art. 53 alin. (1) si (2).

In aceasta perioada, potrivit art. 53 din Codul muncii:

  • alin. (1) – pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului salaratii beneficiaza de o indemnizatie, platita din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat
  • alin. (2) – pe durata intreruperii temporare prevazute la alin. (1) salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avand oricand posibilitatea sa dispuna reinceperea activitatii

Tichetele de masa sunt acordate salariatilor ca un drept cuvenit pentru perioada in care se desfasoara activitatea pentru care sunt remunerati.

In concluzie, ele nu se cuvin pe perioada suspendarii CIM, respectiv a intreruperii temporare a activitatii angajatorului potrivit art. 53 alin. (1) din Codul muncii.

Asadar acordarea tichetelor de masa pe durata suspendarii temporare a activitatii ar contraveni legii ce reglementeaza acest domeniu. Momentan nu avem motivare si baza legala in ceea ce priveste acest aspect.

Sursa: Infolegal

Distribuie acest articol!