Go to Top

Senatorii au decis mentinerea in Codul rutier a posibilitatii platii amenzii la agentul constatator

Comisia juridica, pentru aparare si administratie publica din Senat au decis, luni, mentinerea in a prevederii potrivit careia, pentru amenzile contraventionale de pana 1.700 lei (20 puncte-amenda), contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumatate din minimul amenzii.

 

Guvernul propusese, prin proiectul de lege pentru modificarea privind , aflat in dezbaterea celor trei comisii senatoriale, ca aceasta prevedere sa fie eliminata din viitorul Cod Rutier.

Propunerea de mentinere a acestei reglementari in Codul Rutier a fost facuta de presedinte Comisiei pentru administratie, Darius Valcov (PSD).

“Am decis sa mentinem actuala prevedere, pentru ca sunt pusi foarte multi oameni pe drumuri. Daca doresti sa iti platesti amenda pe loc de ce sa nu poti sa o faci?”, a explicat acesta, la finalul sedintei.

Membrii comisiilor au hotarat, de asemenea, sa se mentina prevederea care stabileste ca, in acest caz, agentul constatator elibereaza contravenientului chitanta reprezentand contravaloarea amenzii, nemaifiind necesara incheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei daca nu se dispune si o sanctiune contraventionala complementara.

Senatorii au revenit, luni, prin vot, respingandu-l, asupra unui amendament adoptat anterior, propus de senatorul Nicolae Moga, prin care se instituia obligatia pentru conducatorii de autoturisme care au o vechime mai mica de un an de la obtinerea permisului de conducere sa fie insotiti de o persoana adulta, membru al familiei sau posesor al permisului de conducere cu o vechime de cel putin 5 ani, in deplasarea pe timp de noapte.

Sursa: RTV.NET

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *