Go to Top

Romania este a doua tara din lume care adopta un Cod al Insolventei

In perioada imediat urmatoare, Romania va fi a doua tara din lume care va adopta un Cod al insolventei. Implicatiile deosebit de importante ale acestuia vor fi dezbatute de specialisti in domeniu in cadrul primei editii a unei conferinte nationale dedicate fenomenului insolventei.

 

Insolventa a devenit un fenomen de amploare in ultimii ani, pierderile generate de companii intrate intr-o astfel de procedura ajungand, anul trecut, la aproape o cincime din PIB. La o astfel de dimensiune, insolventele au devenit nedigerabile pentru economie, afectati fiind atat statul, care incaseaza mai putin la buget, cat si bancile care inregistreaza credite neperformante, furnizorii care marcheaza pierderi si angajatii care raman fara loc de munca si determina scaderea cererii la nivel macroeconomic.

In unele cazuri, insolventa este simptom al unei afaceri neperformante, dar exista si multe situatii in care firmele ajung in incapacitate de plata doar din cauza unei conjuncturi nefavorabile, chiar daca businessul este viabil. Capacitatea de a gasi rapid solutii de redresare face diferenta intre societatile care vor disparea si cele care vor continua sa reziste in piata. In acest context, cadrul legal in care se poate actiona este deosebit de important.

Peste 600 de practicieni in insolventa si invitati vor dezbate inplicatiile noului Cod al insolventei in cadrul primei editii a Conferintei Nationale de Insolventa. Evenimentul, la care revista Capital este partener, va avea loc in zilele de 4 si 5 octombrie 2013 in Aula Magna a Facultatii de Drept din Bucuresti, fiind organizat de Institutul National pentru Pregatirea Practicienilor in Insolventa (INPPI) si Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, cu sprijinul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR). Alaturi de organizatori, vor discuta efectele noilor prevederi si reprezentanti ai institutiilor implicate in procesul complicat al insolventei, cum ar fi Ministerul Justitiei, Institutul National al Magistraturii, Buletinul procedurilor de insolventa, Registrul Comertului, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, Banca Nationala a Romaniei, banci comerciale, Uniunea Profesiilor Liberale.

Sursa: Capital

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *