Go to Top

Rolul departamentul financiar-contabil in administrarea unei firme

Atunci cand este semnalata o problema in ceea ce priveste intocmirea documentelor contabile, de obicei raspunderea revine reprezentantului departa­mentului intern sau firmei de contabilitate, insa sunt anumite informatii ce pot fi verificate si de catre adminis­tratorul companiei, cu scopul de a evita situatiile in care datele furnizate sunt incorecte si pot atrage dupa sine consecinte legale.

 

In primul rand, este nevoie sa precizam ca atat administratorii, cat si contabilii trebuie sa inteleaga ca rolul departamentului financiar-contabil nu este numai de a inregistra tranzactii care au avut deja loc, iar administratorii de companii trebuie sa renunte la ideea conform careia contabilitatea este un rau necesar, impus pentru calculul si plata taxelor catre stat si care nu aduce valoare adaugata companiei.

Dincolo de stereotipurile demodate, contabilul este totusi cel care furnizeaza, prin munca sa, imaginea performantei financiare a tuturor actiunilor si deciziilor luate de managementul companiei.

La randul lor, administratorii raspund pentru organizarea si conducerea contabilitatii si isi asuma raspunderea pentru intocmirea corecta a situatiilor financiare, astfel ca este recomandabila verificarea din punct de vedere financiar-contabil a unui set de informatii minime:

  • Existenta inventarierii anuale si a documentatiei aferente;
  • Verificarea corelatiei dintre stocurile faptice si cele scriptice;
  • Verificarea facturilor neincasate de la clienti si a celor neplatite catre furnizori;
  • Verificarea depunerii declaratiilor de impozite si taxe si verificarea cel putin anuala, a evidentei fiscale obtinute de la Administratia Financiara;
  • Existenta balantelor de verificare si a celorlate registre obligatorii

Asadar, pentru o colaborare eficienta, un bun profesionist contabil are o atitudine proactiva si se implica activ in activitatea companiei, in timp ce managerul este familiar cu termenii financiar-contabili de baza (profit, bilant, creante, marja etc.) si isi alege profesionistul contabil pentru ca acesta sa-l asiste in deciziile de business.

Sursa: Capital

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *