0733 408 895 / 0720 721 073 office@bgarecuperari.ro
Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

Procurorul general al Romaniei a promovat un recurs in interesul legii in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 1608a alin. (2) teza a II-a si alin. (6) teza a II-a din Codul de procedura penala, respectiv daca, cu ocazia examenului de temeinicie efectuat in baza textelor anterior indicate, simpla constatare a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva este suficienta sau, dimpotriva, subzistenta temeiurilor este o conditie prealabila, dupa verificarea careia se impune un examen de oportunitate avand a determina daca buna desfasurare a procesului penal, ca scop al masurii preventive, se poate realiza si prin liberarea provizorie.

 

Examenul jurisprudentei actuale evidentiaza doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel:

I.1. a) Unele instante, chiar daca au facut trimitere si la scopul procesului penal, au apreciat ca, din constatarea subzistentei temeiurilor care au impus arestarea preventiva, se impune concluzia ca liberarea provizorie nu poate fi acordata.

In argumentarea acestei opinii, instantele au apreciat ca analiza in concret a conditiilor de admisibilitate a cererii de liberare provizorie presupune verificarea aspectului daca temeiurile arestarii subzista, iar in cazul unui raspuns afirmativ, se impune in continuare privarea de libertate, liberarea provizorie nefiind oportuna. Simpla indeplinire formala a conditiilor prevazute de art. 1602 din Codul de procedura penala nu poate duce automat la admiterea cererii, ci trebuie avute in vedere infractiunile pentru care inculpatul este cercetat, amploarea si complexitatea activitatii infractionale, perioada de timp pe care aceasta s-a desfasurat, criterii in raport de care se apreciaza daca mai subzista ori nu temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive.

b) La acelasi punct de vedere au aderat si instantele care, desi nu au analizat subzistenta temeiurilor arestarii preventive, au considerat ca atunci cand temeiul arestarii preventive l-a constituit art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, pericolul pentru ordinea publica nu poate fi inlaturat decat prin privare de libertate, liberarea provizorie neputandu-se dispune.

In motivarea acestei solutii, instantele au apreciat ca din analiza sistematica a dispozitiilor legale care reglementeaza liberarea provizorie rezulta ca, pentru a putea fi admisa cererea, trebuie analizata si conditia ca lasarea in libertate a inculpatului sa nu prezinte pericol concret pentru ordinea publica. Atata vreme cat inculpatul a fost arestat in temeiul art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, este necesar, pentru a se putea dispune liberarea provizorie, ca acest pericol sa nu mai subziste. Desi in mod formal pentru admiterea cererii de liberare provizorie legea prevede indeplinirea numai a anumitor conditii, din analiza de ansamblu a dispozitiilor legale aplicabile in materie, rezulta si o conditie subinteleasa si anume aceea ca lasarea in libertate a unei persoane sa nu prezinte pericol pentru ordinea publica, caz in care pericolul nu poate fi inlaturat decat prin privare de libertate.

2. a) Alte instante au apreciat, dimpotriva, ca subzistenta temeiurilor in baza carora a fost dispusa arestarea preventiva este o conditie fara de care institutia liberarii provizorii nu este incidenta, o modificare sau incetare a acestor temeiuri atragand aplicarea altor institutii de drept procesual penal, respectiv inlocuirea ori revocarea arestarii preventive, ceea ce se impune examinat in vederea admiterii cererii de liberare provizorie este daca buna desfasurare a procesului penal poate fi asigurata si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

In sustinerea acestui punct de vedere, instantele au apreciat ca acordarea liberarii provizorii are ca situatie premisa tocmai mentinerea temeiurilor care au stat la baza arestarii preventive.

Liberarea provizorie presupune existenta masurii arestarii preventive luata in conditii de legalitate si temeinicie si mentinuta in aceleasi conditii. Liberarea provizorie presupune mentinerea imprejurarilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciaza ca prelungirea ori mentinerea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii.

Astfel cum rezulta din analiza dispozitiilor legale, atunci cand instanta are a se pronunta asupra starii de arest a unei persoane, evaluarea oportunitatii acesteia se face dupa criterii anume prevazute de lege, cum sunt cele ale art. 136 din Codul de procedura penala, conform carora la alegerea unei masuri preventive trebuie sa se tina seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele penale si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura.

Asadar, s-a apreciat ca instanta este datoare sa verifice daca scopul procesului penal ar putea fi alterat prin punerea in libertate a inculpatului.

b) La acelasi punct de vedere au aderat si instantele care, dupa constatarea expresa a faptului ca se mentin temeiurile arestarii preventive, au admis cererea de liberare provizorie.

Pentru a dispune astfel, instantele au apreciat ca acordarea liberarii provizorii nu este impiedicata de mentinerea temeiurilor care au determinat arestarea preventiva, intrucat daca acestea ar fi incetat ori s-ar fi modificat respectiva masura ar fi trebuit revocata, respectiv, inlocuita, ci ceea ce se impune analizat este daca scopul masurii preventive poate fi realizat si prin liberare provizorie, cu impunerea unui control judiciar care, prin continutul concret al obligatiilor care il compun, se infatiseaza ca o adevarata alternativa legala la insasi arestarea preventiva.

3. In opozitie cu acest din urma punct de vedere sunt solutiile instantelor care au admis cereri de liberare provizorie pe considerentul ca pericolul pentru ordinea publica s-a diminuat cu trecerea timpului ori ca lasarea in libertate a inculpatului nu mai prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, chiar si atunci cand printre temeiurile in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, alaturi de cele ale art. 148 lit. f), au fost avute in vedere si dispozitiile art. 148 lit. a) sau d din Codul de procedura penala.

In motivarea solutiilor dispuse instantele au considerat ca pericolul social concret avut in vedere la luarea masurii arestarii s-a diluat in timp, iar sustragerea inculpatului de la urmarire penala nu mai este de actualitate. Totodata, aspectele legate de revolta fata de ignorarea valorilor sociale si perceptia publica fata de necesitatea unei reactii din partea autoritatii judiciare s-au atenuat ori au disparut.

Alte instante au considerat ca nu mai exista probe din care sa rezulte ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica ori ca temeiurile avute in vedere initial la luarea masurii arestarii nu se mai mentin in totalitate datorita faptului ca cele mai importante probatorii din cauza au fost deja administrate.

II. In fine, unele instante au concluzionat in sensul ca liberarea provizorie nu se poate acorda atunci cand arestarea preventiva a fost dispusa in temeiul art. 148 lit. a), lit. b) sau lit. d) din Codul de procedura penala, chiar daca a fost avut in vedere la luarea masurii si cazul prevazut la art. 148 lit. f) din acelasi cod.

Acest punct de vedere a fost argumentat pe dispozitiile art. 1602 alin. (2) teza I din Codul de procedura penala potrivit carora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni, conditie indeplinita cata vreme temeiul in baza caruia s-a dispus arestarea preventiva a fost art. 148 lit. d) din Codul de procedura penala.

Totodata, liberarea provizorie nu se poate dispune atunci cand sunt indicii ca inculpatul s-ar putea sustrage de la urmarire penala sau judecata, ipoteza avuta in vedere atunci cand arestarea preventiva a fost intemeiata pe dispozitiile art. 148 lit. a) din Codul de procedura penala.

In fine, cererea de liberare provizorie se va respinge si atunci cand din actele dosarului rezulta ca inculpatul ar putea zadarnici aflarea adevarului prin influentarea unui martor, considerent avut in vedere atunci cand mandatul de arestare preventiva a fost dat in temeiul art. 148 lit. b) din Codul de procedura penala.

Procurorul General considera ca au aplicat corect legea instantele care au apreciat ca liberarea provizorie se poate acorda doar atunci cand subzista temeiurile in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, temeinicia cererii urmand a fi examinata, potrivit art. 1608a alin. (2) teza a II-a si alin. (6) teza a II-a din Codul de procedura penala, prin raportare la dispozitiile art. 136 alin. (1) teza I si alin. (2) din Codul de procedura penala, respectiv daca buna desfasurare a procesului penal poate fi realizata si prin liberarea provizorie.

Pe de alta parte, in ipoteza in care temeiul arestarii preventive l-a constituit unul sau mai multe dintre cazurile prevazute la art. 148 lit. a), b), c) sau d din Codul de procedura penala, exclusiv, liberarea provizorie nu poate fi acordata.

Sursa: PICCJ

Distribuie acest articol!