Go to Top

RIL promovat: aplicarea unitare a dispozitiilor art. 431 alin.1 din Codul de procedura penala

 a promovat un nou recurs in interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 431 alin.1 din Codul de procedura penala privind admiterea in principiu a contestatiei in anulare referitor la participarea procurorului la desfasurarea acestei proceduri.

In motivarea recursului se arata astfel:

Examenul jurisprudentei actuale in materie penala evidentiaza mai multe orientari de practica, confirmand caracterul neunitar al acesteia.

I. Intr-o orientare, instantele au examinat admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare in sedinta publica, cu/fara citarea partilor si cu participarea procurorului (Anexele 1 – 23).

II. Dimpotriva, alte instante au analizat admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare in camera de consiliu, cu/fara citarea partilor si fara participarea procurorului (Anexele 24 – 66).

III. In sfarsit, in alte cauze instantele au examinat admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare in camera de consiliu, cu/fara citarea partilor, dar cu participarea procurorului (Anexele 67 – 94).

Jurisprudenta instantei supreme in aceasta materie este unitara, confirmand participarea procurorului in procedura admiterii in principiu a contestatiei in anulare (a se vedea anexele 1-4 / orientarea I si anexele 91-94 / orientarea III).

Apreciez ca solutia problemei de drept supuse interpretarii este aceea potrivit careia admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare se examineaza in camera de consiliu, fara citarea partilor si cu participarea procurorului.

Art. 431 din Codul de procedura penala reglemeneteaza etapa admiterii in principiu a contestatiei in anulare, stabilind, in alineatul intai, procedura de urmat, prin mentiuni exprese privind natura sedintei de judecata (camera de consiliu) si citarea partilor (fara citare), iar, in alineatul al doilea, obiectul examinarii admisibilitatii in principiu / cenzurarea indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru luarea in considerare a caii extraordinare de atac, respectiv verificarea urmatoarelor imprejurari: daca contestatia vizeaza o hotarare penala definitiva, daca cererea a fost introdusa in termenul legal,  daca contestatorul este un subiect procesual indreptatit sa foloseasca aceasta cale de atac, daca motivul invocat este dintre cele prevazute la art.426, daca in sprijinul contestatiei s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar.

Referitor la participarea procurorului la examinarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare, nici in actuala reglementare, nici in cea anterioara (art. 391 din Codul de procedura penala din 1968) nu exista o dispozitie expresa sub acest aspect.

Cu toate acestea, in reglementarea anterioara[1], jurisprudenta configurata in aplicarea art. 391 din Codul de procedura penala din 1968 a confirmat participarea procurorului si in aceasta etapa. Din aceasta perspectiva si, in conditiile in care, potrivit Expunerii de motive, „nu s-a intentionat ca noul Cod de procedura penala sa contina solutii originale cu orice pret, in comparatie cu solutiile de drept existente care s-au dovedit viabile in practica sau a caror utilizare constituie o obisnuinta in practica”, jurisprudenta anterioara constituie un argument in sensul participarii procurorului in procedura admiterii in principiu a contestatiei in anulare. Referirea la jurisprudenta are in vedere carcaterul acesteia de componenta a conceptului autonom de lege, astfel cum a fost configurat in practica instantei europene de contencios al drepturilor omului[2].

Pe de alta parte, pentru participarea procurorului in aceasta procedura pledeaza si dispozitiile art. 363 alin. 1 din Codul de procedura penala conform carora participarea procurorului la judecata este obligatorie si care instituie o regula cu caracter general, incidenta si in materia cailor extraordinare de atac, in lipsa unei dispozitii exprese contrare.

Cu privire la acest aspect, unele pozitii doctrinare[3] au considerat ca, in aceasta materie, nu ar opera regulile generale intrucat verificarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare nu este o veritabila judecata. Acest argument nu poate fi primit avand in vedere, pe de alta parte, faptul ca, tot in doctrina[4], s-a afirmat expres ca „examinarea admiterii in principiu este o activitate procesuala de statuare, deci o judecata (…)” si, pe de alta parte intrucat, chiar daca obiectul acestei examinari a ramas acelasi ca si in vechea reglementare (art. 391 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968 a fost preluat de art. 431 alin. 2 din Codul de procedura penala), cazurile de contestatie in anulare care fac, printre altele, obiectul verificarii au fost modificate. Astfel, pe langa cele cinci cazuri existente in reglementarea anterioara (art. 386 lit. a-e), au fost introduse alte patru cazuri (art. 426 lit. a-i) si care reprezinta, de fapt, unele dintre fostele cazuri ale recursului (art. 3859 pct. 3,4,5,6 din Codul de procedura penala din 1968). In consecinta, avand in vedere caracterul de sedinta de judecata al admiterii in principiu a contestatiei in anulare, precum si noua anvergura a motivelor ce se impun verificate, a potentialelor efecte ale acestora, participarea procurorului in aceasta procedura este justificata.

Pe de alta parte, potrivit art. 430 din Codul de procedura penala, instanta decide asupra suspendarii executarii hotararii a carei anulare se cere luand concluziile procurorului. In acest context, in conditiile in care asupra suspendarii executarii se decide, de regula, odata cu decizia asupra admisibilitatii in principiu, iar obiectul verificarii vizand suspendarea poarta intotdeauna (chiar si in ipotezele in care se decide intre momentul sesizarii si cel al admisibilitatii in principiu) asupra unor aspecte similare, daca nu identice cu cele verificate pentru admisibilitatea in principiu, este, de asemenea, justificata concluzia participarii procurorului.

Dintr-o alta perspectiva, concluzia neparticiparii procurorului in aceasta procedura, intemeiata pe absenta unei prevederi legale exprese in sensul participarii ori pe tacerea dispozitiei art. 431 din Codul de procedura penala, este infirmata avand in vedere ca, atunci cand legiuitorul a dorit o asemenea ipoteza, a reglementat-o in mod expres (art. 345 alin. 1, art. 341 alin. 5 din Codul de procedura penala).

Mai mult, chiar si in cazul in care legiuitorul a prevazut expres neparticiparea procurorului, dispozitia legala a fost declarata neconstitutionala; astfel, art. 341 alin. 5 din Codul de procedura penala care prevede ca „judecatorul de camera preliminara se pronunta asupra plangerii (impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata – n.n.) prin incheiere motivata, in camera de consiliu, fara participarea petentului, a procurorului si a intimatilor” a fost declarata neconstitutionala prin decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 a Curtii Constitutionale a Romaniei (nepublicata). In concret, prin decizia mentionata s-a constatat ca solutia legislativa a solutionarii plangerii fara participarea petentului, a procurorului si a intimatilor este neconstitutionala[5].

In concluzie, dispozitiile art. 431 alin.1 din Codul de procedura penala trebuie interpretate in sensul ca judecarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare se face in camera de consiliu, fara citarea partilor, cu participarea procurorului.

Sursa: Infolegal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *