Go to Top

Protectia Consumatorilor a amendat Lidl Iasi pentru umilirea clientilor

Comisarii de la au considerat ca iesenii care s-au imbulzit la inaugurarea celui mai nou magazin Lidl din oras au fost supusi unei umilinte.

 

Reprezentantii institutiei s-au autosesizat dupa relatarile din presa locala referitoare la inaugurarea celui mai nou magazin al lantului Lidl din Iasi, eveniment care a avut loc pe data de 18 noiembrie, in cartierul Alexandru cel Bun.

“Dupa cum rezulta din materialele de presa consultate, avand in vedere si publicitatea efectuata, in dimineata zilei de 18.11.2013, magazinul in cauza a fost asaltat de un numar foarte mare de clienti, ceea ce a generat imbulzeala si chiar necesitatea interventiei medicale in cazul a doua persoane. Cu certitudine si stocul redus de produse aflate la promotie este cauza acestor probleme, marfa respectiva epuizandu-se astfel in scurt timp, aspect de natura sa creeze inconveniente consumatorilor care nu au ajuns sa achizitioneze produsul dorit. Aspectele expuse denota o practica comerciala incorecta. Amenda aplicata este de 15.000 lei”, se arata intr-un comunicat al Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Nord – Est (Iasi).

Comisarii au constatat faptul ca in pliantul valabil in perioada 18 – 24 noiembrie, raspandit in Iasi de reprezentantii LIDL, sunt prezentate 11 produse cu reduceri de pret intre 60% si 83%, in dreptul fiecaruia fiind precizat pretul vechi, reducerea procentuala si pretul nou.

Sursa: Adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *