Go to Top

Portal legislativ, disponibil gratuit pe site-ul Ministerului Justiției

Portalul legislativ a fost dezvoltat în cadrul proiectului „Implementarea Portalului N-Lex”, implementat de către Ministerul Justiţiei în perioada octombrie 2012 – februarie 2015. Proiectul a beneficiat de finanţare nerambursabilă din Fondul Social European, prin Programul OperaţionalDezvoltarea Capacităţii Administrative.

Proiectul a urmărit îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor de asigurare a accesului cetăţenilor la legislaţie, precum şi alinierea la standardele europene în domeniu, prin dezvoltarea unei aplicaţii electronice, interconectate cu portalul european comun al legislaţiilor naţionale N-Lex, care să permită accesul gratuit al cetăţenilor şi al instituţiilor publice şi private, atât de pe teritoriul României, cât şi din spaţiul Uniunii Europene, la o bază de date legislativă naţională, gestionată de Ministerul Justiţiei.

Portalul european comun al legislaţiilor naţionale N-Lex este rezultatul colaborării dintre Oficiul pentru Publicaţii al UE şi guvernele statelor membre, acesta permiţând accesul oricărei persoane interesate la legislaţia Statelor Membre. Portalul N-Lex poate accesat la următoarea adresă de internet: http://eur-lex.europa.eu/n-lex/.

Sursa: Portal Legislativ

,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *