Go to Top

Limitarea comisioanelor bancare va fi votata de Parlament

Proiectul de lege care prevede si limitarea comisioanelor interbancare la tranzactiile prin carduri a fost aprobat de Guvern si transmis Parlamentului spre adoptare. Ministerul Finantelor a elaborat un proiect prin care vor fi limitate comisioanele interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cele de credit, dupa ce la finele lunii ianuarie masurile au fost propuse intr-un proiect de ordonanta de urgenta.

 

“Institutiile emitente nu pot aplica institutiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecarei operatiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecarei operatiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”, se precizeaza in proiectul de lege. Acordurile dintre institutiile acceptante si beneficiarii platilor vor contine informatii detaliate referitoare la valoarea comisioanelor pentru serviciile prestate acestora, a comisioanelor interbancare, precum si a comisioanelor suplimentare aplicate in functie de marca si categoria respectivelor carduri de plata. Nerespectarea acestor plafoane va fi sanctionata cu amenzi de la 10.000 lei la 200.000 lei.

Reactie prompta in piata

Limitarea comisioanelor, anuntata la sfarsitul lunii ianuarie, a starnit reactia prompta a sistemului bancar, iar lobby-ul bancherilor ajutati si de banca centrala a facut ca Guvernul sa renunte la aprobarea acestor prevederi prin ordonanta de urgenta. Promovarea acestor masuri prin proiect de lege presupune ca noile reguli nu vor fi aplicate imediat dupa avizul Guvernului, ci dupa ce vor fi aprobate si de Parlament, cu eventuale modificari, si promulgate de presedinte. Reprezentantii celor doua mari companii de carduri, MasterCard si Visa, au reactionat imediat dupa lansarea publica a proiectului, avertizand asupra efectelor negative care ar putea aparea in urma reducerii comisioanelor interbancare.

Pe de alta parte, reprezentantii marilor retaileri vor aplicarea imediata a acestor reduceri de comisioane, spunand ca piata cardurilor ar fi profitabila pentru banci chiar si in absenta comisioanelor.

Dupa o dezbatere pe tema comisioanelor interbancare organizata de Finante la finele lunii februarie, secretarul de stat Dan Manolescu a spus ca Guvernul ar putea lua in considerare reducerea in doua trepte, reprezentanti ai mediului de business si ai procesatorilor de plati solicitand sa fie reanalizate nivelurile comisioanelor sau chiar amanarea proiectului.

Sursa: Curierul National

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *