0733 408 895 / 0720 721 073 office@bgarecuperari.ro
Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

(Extras din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României,TITLUL XII, Secţiunea a 1-a)

 

Art. 270. – Introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 271. – Introducerea sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase, constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.
Art. 272. – Folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri, decât cele prezentate în vamă constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 273. – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 274. – Faptele prevăzute la art 270 – 273 săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 275. – Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 270-274 se pedepseşte.
Art. 276. – Dacă faptele prevăzute la art. 270 – 274 sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi interzicerea unor drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal.
Art.277. – Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei.
Art.278. – Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează cu prevederile Codului penal al României precum şi cu dispoziţiile penale prevăzute în alte legi speciale.

CONTRAVENŢII VAMALE

I. Extras din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, TITLUL XII, Secţiunea a 2-a
        Art. 279. – Faptele care constituie contravenţii la reglementările vamale, procedura de constatare şi sancţionare a acestora se stabilesc prin regulamentul vamal aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 280. – (1) Contravenţiile vamale săvârşite în incintele vamale şi în locurile unde se desfăşoară operaţiuni sub supraveghere vamală se constată şi se sancţionează de persoanele împuternicite de către autoritatea vamală.
(2) În cazul în care contravenţiile vamale sunt constatate de organele de poliţie sau alte organe cu atribuţii de control, în alte locuri decât cele prevăzute la alin. (1), acestea au obligaţia de a prezenta de îndată actele constatatoare la autoritatea vamală cea mai apropiată împreună cu mărfurile care fac obiectul contravenţiei.
(3) După verificarea încadrării faptei în reglementările vamale, autoritatea vamală aplică amenda şi dispune, după caz, reţinerea bunurilor în vederea confiscării.
(4) Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
Art. 281. – Dispoziţiile art. 279 şi 280 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 alin. (1) şi (3) şi art. 29.

        II. Extras din Hotararea Guvernului nr. 707 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al Romaniei, cu modificările şi completările ulterioare, PARTEA VI, CAPITOLUL X
        ART. 651 Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei următoarele fapte:
(…)                f) nerespectarea de către orice persoană a obligaţiei de a face accesibile controlului vamal locurile indicate de autoritatea vamala;
(…)
l) depunerea declaraţiei vamale conţinând date incomplete sau inexacte, în cazul în care această faptă nu influenţează stabilirea drepturilor de import şi a altor drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor dar produce efecte asupra aplicarii măsurilor de politică comercială ori a altor dispoziţii stabilite prin reglementări speciale.
ART. 652 Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1500 lei la 3000 lei următoarele fapte:
a) neîndeplinirea de către conducătorul mijlocului de transport a obligaţiei de a opri la semnalul formal specific al personalului vamal abilitat;
(…)
c) neprezentarea documentelor de orice natură şi pe orice fel de suport, solicitate în cadrul controlului vamal, precum şi nerespectarea termenului stabilit de autoritatea vamală, pentru prezentarea documentelor;
d) neîndeplinirea de către persoanele fizice care trec frontiera a obligaţiei de a declara şi de a prezenta în vederea controlului vamal bunurile pentru care este prevăzută această obligativitate;
e) furnizarea de către un solicitant a unor informaţii eronate sau incomplete în baza cărora a fost adoptată de către autoritatea vamală o decizie favorabilă acestuia;
(…)
g) transferarea drepturilor şi obligaţiilor titularului unui regim vamal economic unor alte persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru a beneficia de regimul în cauză;
(…)
k) neîndeplinirea de către titularul regimului de punere în liberă circulaţie a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, a obligaţiei de a înştiinţa autoritatea vamală despre schimbarea utilizării acestora;
l) prezentarea de către un solicitant a unor documente conţinând date inexacte sau eronate, în vederea obţinerii unei autorizaţii sau a unui certificat de origine eliberat de către autoritatea vamală;
m) neîndeplinirea de către titularul regimului vamal de tranzit sau a regimurilor vamale economice a termenelor, condiţiilor şi obligaţiilor prevăzute pentru derularea şi încheierea acestor regimuri.
ART. 653 (1)  Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 la 8000 lei:
a) sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau marfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă;
(…)
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal; mărfurile înstrăinate se confiscă;
d) depunerea declaraţiei vamale şi a dovezii de origine, conţinând date eronate privind originea mărfurilor;
e) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date incomplete sau eronate privind valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor;
f) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind cantitatea mărfurilor dacă fapta nu constituie infracţiune prevăzută de Codul vamal. În cazul în care prin aceasta fapta este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, mărfurile constatate în plus faţă de cele înscrise în declaraţia vamală se confiscă;
(…)
h) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind felul mărfurilor. În cazul în care prin aceasta fapta este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, mărfurile constatate în plus faţă de felul celor înscrise în declaraţia vamală se confiscă. Prin felul mărfurilor se înţelege varietatea, tipul sau acele caracteristici definitorii.
(2) În cazul în care contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenţia se sancţioneazã cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal şi reţinerea mijlocului de transport folosit la săvârşirea contravenţiei până la plata amenzii.
ART. 6531.  Dacă la săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 651 – 653 sunt folosite mijloace de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor, autoritatea vamală dispune, pe lângã celelalte sancţiuni contravenţionale prevăzute, şi confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate.
ART. 654 În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 653 lit. a)-c), atunci când mărfurile nu mai pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata unei sume egală cu valoarea în vamă a acestora, la care se adaugă drepturile de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor. Această măsură are acelaşi efect juridic ca şi confiscarea mărfurilor în ceea ce priveşte stingerea datoriei vamale.
ART. 655 Faptele prevăzute la art. 651-653 constituie contravenţii dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune.
ART. 656 Contravenţiile vamale se constată prin procese verbale de contravenţie încheiate de personalul vamal care are atribuţii în acest sens.
ART. 657 Contravenţiilor prevăzute în acest capitol le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

  • Contravenienţii pot să conteste procesul verbal de contravenţie potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: Autoritatea Nationala a Vamilor

Distribuie acest articol!