Efectele divortului in raporturile parintilor cu copiii lor minori sunt reglementate de dispozitiile art. 396 – 404 din Noul Cod civil, norme legale care consacra regula generala conform careia, in caz de divort, autoritatea parinteasca se exercita de ambii parinti in comun.
Aceasta regula nu este insa aplicabila atunci cand instanta de tutela care pronunta divortul decide ca autoritatea parinteasca sa se exercite exclusiv de catre unul dintre parinti.
Numai in mod exceptional, instanta de tutela poate hotari plasamentul copilului la o ruda sau la o alta familie ori persoana, cu consimtamantul acestora, sau intr-o institutie de ocrotire.
Aceste persoane vor exercita drepturile si indatoririle care revin parintilor cu privire la persoana copilului, instanta stabilind daca drepturile cu privire la bunurile copilului se exercita de catre parinti in comun sau de catre unul dintre ei.
Autoritatea parinteasca este definita in art. 483 alin. (1) din Noul Cod civil, ca fiind ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si care apartin in mod egal ambilor parinti.
Prin urmare, in prezent, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decat pentru motive justificate de interesul sau superior.
Totodata, in lipsa intelegerii dintre parinti sau daca aceasta este contrara interesului superior al copilului, instanta de tutela stabileste, odata cu pronuntarea divortului, locuinta copilului minor la parintele cu care locuieste in mod statornic.
Prin exceptie de la aceasta regula, tot in functie de interesul superior al copilului, instanta poate stabili ca locuinta minorului sa fie la bunici, la alte rude, la terte persoane, la o institutie de ocrotire.
Stabilirea locuintei copilului la aceste categorii de persoane este insa, conditionata de acordul acestora. Ea constituie o masura de exceptie, care se dispune doar atunci cand, din diferite motive, locuinta nu poate fi stabilita la parinte (spre exemplu, parintii minorului lucreaza in strainatate, presteaza munci ocazionale ce presupun deplasarea dintr-o localitate in alta, nu au o locuinta statornica, etc.)
Aceste persoane au obligatia de supraveghere a copilului si indeplinesc toate actele obisnuite ce privesc sanatatea, educatia, invatatura copilului.
Cu toate acestea, chiar daca minorul are locuinta la aceste persoane, drepturile cu privire la bunurile minorului, cele privitoare la persoana acestuia, altele decat cele expres prevazute in sarcina celor la care locuieste minorul, se exercita de catre parinti.
In situatia in care instanta de tutela a stabilit locuinta copilului la unul dintre parinti, dispozitiile art. 401 din Noul Cod civil recunosc in beneficiul parintelui separat de copilul sau, un drept de vizita a minorului, drept care trebuie exercitat astfel incat, sa nu aiba o influenta negativa asupra cresterii copilului.
De asemenea, odata cu pronuntarea divortului si stabilirea exercitarii autoritatii parintesti, instanta de tutela va stabili si contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Totodata, Noul Cod civil prevede, in mod similar cu vechea reglementare, ca in cazul schimbarii imprejurarilor, instanta de tutela poate modifica masurile cu privire la drepturile si indatoririle parintilor divortati fata de copiii lor minori, la cererea oricaruia dintre parinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului.
Dispozitiile legale privitoare la exercitiul autoritatii parintesti, dreptul de vizita al parintelui separat de copilul sau, locuinta copilului, obligatia de intretinere a parintilor sunt incidente si in ipoteza in care copilul provine dintr-o casatorie considerata desfacuta la momentul incheierii unei noi casatorii, de catre parintele copilului, ca urmare a declararii mortii sotului sau.
