0733 408 895 / 0720 721 073 office@bgarecuperari.ro
Solutia creantelor tale
xsid

Distribuie acest articol!

In MO 387/2012 a fost publicata Decizia 8/2012 a privind recursurile in interesul legii declarate de procurorul general si de Avocatul Poporului privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) si e) raportat la art. 4 alin. (1) si (2) din Decretul-lege 118/1990.

Recursul in interesul legii viza dreptul unor persoane persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si a celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicata, de a cumula indemnizatia pentru perioada de stramutare cu cea prevazuta pentru perioada de domiciliu fortat, atunci cand aceste perioade au coincis.

Reprezentantul procurorului general a solicitat, in esenta, admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, in sensul de a se constata ca, atunci cand masura stramutarii coincide, ca perioada, cu cea a domiciliului obligatoriu, dislocarea intr-o alta localitate include in mod obligatoriu si restrictia domiciliara si de a se stabili, pe cale de consecinta, ca nu se poate acorda decat o singura indemnizatie lunara aferenta pentru fiecare an de stramutare, aceasta constituind masura abuziva cea mai grea, care o absoarbe pe cea a domiciliului obligatoriu.

Avocatul Poporului a formulat concluzii de admitere a recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii in aceasta chestiune de drept, in sensul acordarii de indemnizatii distincte, care sa fie cumulate, pentru fiecare dintre masurile administrative dispuse in aceeasi perioada de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945.

Acesta a sustinut, in esenta, ca stramutarea si stabilirea domiciliului fortat constituie masuri represive diferite, care sunt prevazute in mod distinct in textul Decretului-lege 118/1990, republicat, fara a se mentiona ca situatiile prevazute la art. 1 alin. (1) lit. d) si e), raportat la art. 4 alin. (1) si (2) din actul normativ mentionat, se exclud reciproc si nici ca cele doua situatii recunoscute nu pot fi cumulate si nu ar putea fi acordata o indemnizatie insumata.

In atare situatie s-a aratat ca, intrucat masura stramutarii nu presupunea in mod obligatoriu si stabilirea unui domiciliu si se realiza, de regula, in locatii unde nici nu se putea stabili un domiciliu (de exemplu: intre localitati, in camp, in Baragan etc.), aceeasi persoana se poate incadra in mai multe situatii si poate beneficia de mai multe drepturi compensatorii; in speta, o persoana poate beneficia atat de indemnizatia pentru stramutare, cat si de indemnizatia acordata pentru domiciliul obligatoriu, considerandu-se ca o interpretare restrictiva ar contraveni scopului reparatiei integrale si echitabile, avut in vedere de legiuitor.

Practica judiciara neunitara ce a generat sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu prezentele recursuri in interesul legii s-a conturat in solutionarea contestatiilor impotriva deciziilor emise de directiile judetene de munca si protectie sociala (actualmente agentii judetene pentru prestatii sociale) in temeiul art. 10 alin. (3) din Decretul-lege 118/1990, republicat, precum si a cererilor avand ca obiect obligarea acelorasi institutii la emiterea unor decizii de acordare si a indemnizatiilor prevazute de art. 4 alin. (2), cu referire la art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege 118/1990, republicat.

In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari in aceste litigii, s-a constatat ca instantele nu au un punct de vedere unitar.

Potrivit primei orientari jurisprudentiale, persoanele carora li s-au aplicat concomitent atat masura stramutarii, cat si cea a domiciliului obligatoriu, pentru acelasi interval de timp, pot beneficia de o singura indemnizatie, prevazuta de legiuitor pentru masura cea mai grea, aceea a stramutarii.

In sustinerea acestui punct de vedere s-au retinut argumente referitoare la finalitatea masurilor reparatorii acordate, precum si la semnificatia notiunilor de „stramutare“ si „domiciliu obligatoriu“. Astfel, s-a aratat ca intentia legiuitorului a fost aceea de a acorda in mod unitar o reparatie materiala pentru prejudiciul moral si material suferit de persoanele supuse masurilor abuzive de dupa anul 1945, toate drepturile recunoscute fiind calculate in functie de perioada in care acestea au fost supuse masurilor restrictive.

Prin urmare, toate drepturile se acorda o singura data, indiferent de faptul ca in aceeasi perioada de timp persoana a fost supusa mai multor masuri restrictive. S-a apreciat ca indemnizatia este acordata in considerarea persoanei persecutate politic, iar nu a situatiilor in care aceasta se poate incadra in aceeasi perioada de timp.

Pe de alta parte, faptul ca stramutarea si domiciliul fortat sunt prevazute distinct in textul legii nu conduce la acordarea cumulata a indemnizatiilor, deoarece stramutarea reprezinta o masura care presupune, in mod necesar, si restrictii imobiliare, fiind de natura a le absorbi fortat. Stramutarea nu reprezinta doar mutarea unei persoane dintr-o regiune in alta, ci si obligarea acesteia de a ramane in locul unde a fost stramutata. De fapt, restrictiile imobiliare sunt cele care confera stramutarii forta si eficienta ce justifica plata unei indemnizatii care, in prezent, este chiar mai mare decat cea prevazuta pentru domiciliul obligatoriu.

In acelasi sens s-a considerat ca, daca s-ar disjunge restrictiile imobiliare de masura stramutarii, ar insemna ca aceasta din urma sa se consume instantaneu, caz in care ar fi de neinteles dispozitia care prevede plata unei indemnizatii pentru fiecare an de stramutare.

O stramutare capata durata doar prin restrictiile imobiliare care s-au dispus, durand atat timp cat dureaza restrictiile imobiliare si incetand in momentul ridicarii acestor restrictii, chiar daca persoana in cauza continua sa locuiasca in regiunea in care a fost stramutata.

De asemenea, daca s-ar admite ca cele doua indemnizatii sa poata fi cumulate, s-ar ajunge la situatii inechitabile in care o persoana, supusa in acelasi timp masurilor de stramutare si domiciliu obligatoriu, sa primeasca o indemnizatie superioara unei persoane care a executat o pedeapsa privativa de libertate.

Potrivit celei de-a doua orientari a practicii judiciare, indemnizatiile cuvenite pentru masura stramutarii si cea a domiciliului obligatoriu trebuie acordate cumulativ, chiar daca aceste masuri au fost aplicate unei persoane in aceeasi perioada de timp, deoarece legea le reglementeaza ca masuri administrative distincte si stabileste cate o indemnizatie pentru fiecare dintre ele.

S-a argumentat ca masura stramutarii se realizeaza dintr-odata si consta in dislocarea unei persoane dintr-un spatiu in care traieste si pe care singura l-a ales si asezarea ei fortata intr-un alt spatiu, stabilit de catre autoritatile comuniste.

Astfel, avem de-a face cu doua masuri abuzive: prima, cea a stramutarii, care se finalizeaza cu mutarea familiei intr-un teritoriu impus si cea de-a doua, masura domiciliului obligatoriu, care incepe sa fie aplicata dupa epuizarea masurii stramutarii si se finalizeaza prin ridicarea interdictiei. Nu rezulta din dispozitiile legii ca cele doua situatii recunoscute nu pot fi cumulate, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.

Inalta Curte a admis recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Avocatul Poporului, stabilind ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) si e), raportat la art. 4 alin. (1) si (2) din Decretul-lege 118/1990, republicat, atunci cand perioada de stramutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana indreptatita poate beneficia de o singura indemnizatie prevazuta de lege, respectiv cea pentru perioada de stramutare.

Sursa: Legalis.ro

Distribuie acest articol!