Go to Top

Cum opereaza prezumtia de proprietate in Noul Cod civil

Dispozitiile art. 919 alin. (1) si (3) C.civ. [art. 1854 C.civ. din 1864] instituie nu numai o prezumtie privind existenta elementului animus al posesiei, ci si o prezumtie de proprietate in favoarea posesorului. Pe aceasta baza, s-a considerat ca posesia are o functie probatorie. Este insa necesar ca persoana care invoca sa faca dovada elementului , indiferent daca acesta este exercitat direct sau corpore alieno.

 

Aceasta concluzie se desprinde din interpretarea art. 919 alin. (1) si (3) C.civ. [art. 1854 C.civ. din 1864], inteles atat ca temei al rationamentului inductiv care pleaca de la existenta elementului corpus pentru a dovedi existenta elementului animus, cat si ca temei al prezumtiei de proprietate. Fiind vorba de doua prezumtii asezate in scara, rezulta ca prezumtia de proprietate se naste numai in cazurile in care elementulcorpus este dovedit de catre cel care invoca prezumtia de proprietate. Nu poate deci opera prezumtia de proprietate in cazul posesorului solo animo pentru perioada ulterioara deposedarii.

Prezumtia de proprietate opereaza indiferent daca posesorul este de buna sau de rea-credinta. Forta juridica a prezumtiei de proprietate este diferita, in functie de natura bunului posedat. Intrucat, ca stare de fapt, posesia are o configuratie specifica fiecarui drept real principal, se poate spune ca ea este nu numai temeiul unei prezumtii de proprietate, ci si temeiul unei prezumtii referitoare la existenta altui drept real principal. Desigur, ramane ca persoana care are interes sa faca dovada ca posesia nu corespunde dreptului de proprietate, ci dreptului real respectiv.

In materie imobiliara, posesia creeaza, de regula, o prezumtie relativa de proprietate. In materie imobiliara, functia probatorie a posesiei consta in nasterea prezumtiei relative de proprietate. Astfel, cel care detine un imobil este considerat posesor si, pe cale de consecinta, proprietar, avand calitatea de parat in actiunea in revendicare. Elementul corpus este deci determinant pentru stabilirea calitatii procesuale pasive a paratului intr-o asemenea actiune.

Iata de ce se accepta ca actiunea in revendicare poate fi introdusa si impotriva unui simplu detentor precar. Numai prin duelul probatoriu prilejuit de actiunea in revendicare se va stabili daca paratul este posesor sau simplu detentor precar. In toate cazurile, reclamantul are interesul sa i se restituie posesia, ceea ce inseamna, in primul rand, restituirea elementului corpus.

Rasturnarea prezumtiei de proprietate este obiectivul principal al reclamantului in actiunea in revendicare, iar nu si rasturnarea primei prezumtii instituite prin dispozitiile art. 919 alin. (1) C.civ. [art. 1854 C.civ. din 1864], avand ca obiect elemental animus. Paratul este cel care are interesul sa probeze ca nu este posesor, intrucat a inceput sa stapaneasca bunul in calitate de detentor precar, exhiband in acest scop dovada raportului juridic de detentie precara dintre el si un tert.

Intensitatea prezumtiei de proprietate este diferita in cadrul unei actiuni in revendicare in ipoteza in care niciuna dintre parti nu are titlu, indiferent daca reclamantul a avut sau nu anterior calitatea de posesor. Daca reclamantul nu a avut calitatea de posesor, isi gaseste aplicarea adagiul in pari causa, melior est causa possidendis. Intr-o asemenea ipoteza, prezumtia de proprietate nu este rasturnata. Daca reclamantul a avut si el calitatea de posesor, anterior posesiei paratului, va fi preferata, cum vom vedea, partea a carei este mai caracterizata.

Altfel spus, se compara prezumtia de care a beneficiat reclamantul cat timp a avut elementul corpus cu prezumtia de care beneficiaza paratul dupa dobandirea acestui element. In urma acestei comparari, va avea castig de cauza partea a carei prezumtie de proprietate este mai intensa.

Nu trebuie sa se confunde dovada contrara prezumtiei de proprietate cu incetarea acestei prezumtii ca urmare a incetarii posesiei. Actiunile posesorii nu au ca scop rasturnarea prezumtiei de proprietate, ci, pur si simplu, reluarea stapanirii asupra bunului de catre .

Acesta se va bucura, la randul sau, de o prezumtie de proprietate, in masura in care a redobandit elementul material al posesiei. Restituirea posesiei nu este o consecinta a recunoasterii dreptului sau de proprietate, ci rezultatul indeplinirii conditiilor necesare pentru exercitarea si admiterea actiunilor posesorii.

Prezumtia de proprietate in materie mobiliara. Prezumtia instituita prin art. 919 alin. (3) C.civ. opereaza si in materie mobiliara, dar semnificatia ei este redusa, intrucat ea este absorbita practic in prezumtia de titlu instituita prin art. 935 C.civ. Ca urmare, reclamantul, in actiunea in revendicare mobiliara, trebuie sa faca proba contrara specifica acestei materii.

Sursa: Infolegal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *