Go to Top

Codul insolventei a fost adoptat de Guvern prin ordonanta de urgenta

a fost aprobat in data de 2 octombrie de Guvern, prin ordonanta de urgenta, cu o modificare controversata fata de proiectul publicat initial, care a fost supus dezbaterii publice.

 

Administratorul judiciar al companiilor intrate in insolventa va fi numit in viitor de judecator, potrivit unei prevederi din ordonanta de urgenta prin care Guvernul a aprobat Codul Insolventei.

Singurul sustinator al modificarii a fost Consiliul Superior al Magistraturii, in timp ce toate celelalte parti implicate in elaborarea Codului – practicieni in insolventa, consultanti sau reprezentanti ai creditorilor – s-au opus.

Numirea de catre instanta va fi provizorie, ulterior decizia trecand la adunarea creditorilor. In prezent, adunarea creditorilor – cei care trebuie sa se asigure ca vor recupera banii datorati de firma insolventa – este cea care desemneaza de la inceput administratorul judiciar, in instanta ajungandu-se doar in cazul unor neintelegeri. O astfel de prevedere nu era inclusa in proiectul Codului Insolventei care a fost supus dezbaterii publice.

Sursa: Capital

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *