Go to Top

Clauzele abuzive din contractele intre profesionisti si consumatori vor putea fi atacate doar la Tribunalul Specializat Bucuresti

Consumatorii ar putea ataca doar la Tribunalul Specializat din Bucuresti contractele ce contin pe care le-au incheiat cu bancile, potrivit unui amendament adoptat marti de Comisia juridica a Senatului la Legea privind clauzele abuzive din contractele intre profesionisti si consumatori.

 

Modificarea propusa este valabila, de asemenea, pentru toti profesionistii – orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta acestei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie.

Potrivit legii, sunt considerate profesionisti si marile lanturi de retail, care, potrivit initiatorilor, au o pozitie dominanta in ceea ce inseamna contractarea cu clientii.

Hotararea Tribunalului Specializat din Bucuresti va putea fi supusa apelului la sectia civila a Curtii de Apel Bucuresti.

Potrivit prevederilor legale in vigoare, consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti “in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila”.

In prezent, legea prevede ca organele de control abilitate incheie procese-verbale prin care se consemneaza faptele constatate cu ocazia verificarilor facute in materia clauzelor abuzive, document care se transmite, dupa caz, la judecatoria in a carei raza teritoriala s-a savarsit fapta sau in a carei raza teritoriala contravenientul isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul.

Realitatea.net

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *