Go to Top

Cererile prin care se solicita, pe cale separata, acordarea cheltuielilor de judecata sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru

In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept vizand „Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 si art. 2 alin. (1) si art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, modificata si completata, in referire la timbrarea cererilor prin care sunt solicitate pe cale separata”.

 

Analizand dosarul, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis acest recurs in interesul legii prin decizia nr. 19/2013, din data de 18 noiembrie (nepublicata inca in Monitorul Oficial), si a stabilit ca “Cererile prin care se solicita, pe cale separata, acordarea cheltuielilor de judecata sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculeaza la valoarea pretentiilor deduse judecatii, chiar daca cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

Analiza jurisprudentiala si motivarea procurorului general

I. Intr-o orientare jurisprudentiala majoritara s-a apreciat ca cererile prin care cheltuielile de judecata sunt solicitate pe cale separata au natura unor cereri in pretentii, evaluabile in bani pentru care se datoreaza taxa judiciara de timbru in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare.

Faptul ca cererile din litigiul in care aceste cheltuieli au fost efectuate erau scutite de plata taxelor judiciare de timbru ori ca prin art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 emis de Ministrul Justitiei, se prevede ca nu se timbreaza cererile accesorii privind cheltuielile de judecata a fost considerat ca fiind lipsit de relevanta, de vreme ce scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru care a operat in litigiul initial este rezultatul raportului de accesorialitate dintre cererile privind cheltuielile de judecata si cererile formulate de partile din acel proces.

Dispozitiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 sunt de stricta interpretare si aplicare, iar in cazul in care legiuitorul ar fi avut intentia sa instituie o atare scutire si atunci cand cheltuielile de judecata sunt solicitate pe cale principala, ar fi prevazut, in mod expres, in acest sens.

Prin  urmare, chiar daca pentru actiunea/cererea initiala in care cheltuielile de judecata solicitate au fost accesorii la celelalte petite, era prevazuta scutirea de plata taxei de timbru, actiunea in cadrul careia sunt solicitate separat aceste cheltuieli are caracter principal, iar scutirea nu mai opereaza, nefiind prevazuta de lege.

II. Intr-o alta opinie minoritara, s-a retinut ca aceste cereri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, intrucat cererea de obligare a partii cazute in pretentii la plata cheltuielilor de judecata, chiar daca este formulata separat, isi pastreaza caracterul de accesorialitate fata de cererea principala care a format obiectul litigiului in care s-au efectuat aceste cheltuieli.

Cererea formulata separat este nascuta si dependenta de prima actiune.

Dreptul in cauza este secundar in raport cu dreptul ce a facut obiectul cererii principale si ramane astfel si atunci cand se tinde la valorificarea sa pe cale separata. Fiind strans legat de cauza in care s-au efectuat cheltuielile, el este supus unor conditii de procedura si de fond comune.

Daca in cauza principala cererea de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata a fost scutita de plata taxei judiciare de timbru la valoare, aceleasi reguli urmeaza si cererea formulata pe cale separata.

S-a mai argumentat si in sensul ca, din moment ce cheltuielile de judecata pot fi cerute in cadrul unui proces in curs, fara a fi perceputa taxa judiciara de timbru si fara a se aplica timbru judiciar, aceeasi solutie se impune si in cazul pretinderii lor pe cale separata, ratiunea fiind identica.

Apreciez primul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii, din urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare[1] “Actiunile si cererile introduse la instantele de judecata, […] sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevazute in prezenta lege si se taxeaza in mod diferentiat, dupa cum obiectul acestora este sau nu evaluabil in bani, cu exceptiile prevazute de lege”.

In lumina normei enuntate rezulta ca legiuitorul a stabilit, ca regula generala, plata taxei judiciare de timbru, pentru actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, scutirea de la plata acesteia constituind exceptia de stricta interpretare si aplicare.

Si Curtea Constitutionala a statuat in sensul ca „art.21 din Constitutie nu interzice stabilirea taxelor de timbru in justitie, fiind legal si normal ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfasurata de autoritatile judecatoresti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrarii actiunilor in justitie, exceptiile fiind posibile in masura in care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, in parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justitiei. Potrivit legii contributia justitiabilului, prin avansarea unei parti din aceste cheltuieli, poate fi recuperata de la partea care cade in pretentii.”

Exceptiile de la regula timbrarii cererilor si actiunilor formulate in justitie sunt enumerate in articolele 15-172 din Legea nr.146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, iar in cuprinsul acestor statuari legiuitorul nu face niciun fel de referire la cererile privind cheltuielile de judecata.

Prevederile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 al Ministrului Justitiei[3], stabilesc insa ca “nu se timbreaza […], cererile accesorii privind cheltuielile de judecata, precum si exercitarea cailor de atac, in astfel de situatii”.

Or, potrivit art.61 alin. (1) din Constitutie, “Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a tarii”, iar in conformitate cu art. 139 alin.(1) din acelasi act normativ „Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”.

Pe de alta parte „Ordinele […] trebuie sa se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza si in executarea carora au fost emise si nu pot contine solutii care sa contravina prevederilor acestora”, astfel cum stipuleaza dispozitiile art.78 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata.

In consecinta, prevederile cuprinse in Normele metodologice de aplicare a legii, aflandu-se intr-un raport de subordonare fata de actul normativ cu forta juridica superioara, dispozitiile art.14 din Norme sunt de stricta interpretare si aplicare, numai pentru ipotezele la care se refera.

Solutia continuta de normele metodologice este determinata, pe de o parte, de raportul de accesorialitate dintre cheltuielile de judecata si litigiul in care acestea au fost efectuate, iar pe de alta parte de faptul ca valoarea la care se timbreaza este, de regula, cea declarata prin actiune sau in cerere, or in mod logic, partea nu este in masura, la momentul investirii instantei, sa determine cuantumul cheltuielilor pe care le va efectua in proces, acest element depinzand de factori interveniti pe parcursul desfasurarii litigiului.

Acordarea cheltuielilor de judecata este supusa principiului disponibilitatii, fiind conditionata de cererea partii care le-a efectuat, potrivit dispozitiilor art. 274 alin. (1) din fostul Cod de procedura civila [art. 453 alin. (1) din actualul Cod de procedura civila].

In mod obisnuit, reclamantul solicita obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata prin chiar actul de investire al instantei, iar paratul prin intampinare.

Omisiunea partii de a solicita cheltuieli de judecata nu conduce insa la stingerea dreptului, in aceasta privinta jurisprudenta statuand, in mod constant, ca partea este indreptatita sa-si valorifice dreptul sau si pe calea unei actiuni civile separate.

Asadar, cererea privind cheltuielile de judecata se incadreaza in categoria cererilor care pot fi formulate fie pe cale principala, fie pe cale accesorie.

Pentru a fi in prezenta unei cereri accesorii este imperios necesar sa existe o cerere cu caracter principal, a carei solutie influenteaza modul de solutionare al cererii accesorii.

Caracterul accesoriu al unei cereri se stabileste in raport de cererea principala prin care se declanseaza procedura judiciara ce formeaza obiectul litigiului si nu in raport de o cerere care a format obiectul altui proces.

Ca atare, in situatia in care cheltuielile de judecata sunt cerute pe cale separata, printr-o actiune distincta de procesul in care acestea au fost efectuate, intemeiat pe culpa procesuala a partii care a pierdut procesul initial, cererea prin care aceste cheltuieli sunt solicitate este o cerere principala, evaluabila in bani pentru care se datoreaza taxa judiciara de timbru in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare.

In acelasi sens si in doctrina s-a stabilit ca, in toate situatiile in care cheltuielile de judecata sunt solicitate printr-o actiune separata, aceasta se infatiseaza ca o cerere avand caracter principal.

Daca ratiunea scutirii de plata taxei judiciare de timbru a cererilor accesorii privind cheltuielile de judecata consta in faptul ca aceste cereri nu modifica valoarea obiectului actiunii principale si pe cale de consecinta nici valoarea supusa taxarii, aceasta ratiune nu mai subzista in cazul cererilor formulate pe cale principala prin care se solicita obligarea partii adverse la plata unei sume de bani, reprezentand cheltuielile de judecata efectuate de parte intr-un alt proces.

Intrucat cererea prin care cheltuielile de judecata sunt solicitate pe cale separata are o fizionomie proprie, distincta de procesul initial in care acestea au fost efectuate, nu prezinta relevanta faptul ca actiunea sau cererea care a format obiect al litigiului initial a fost scutita, potrivit legii, de plata taxei de timbru.

Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, modificata si completata, sunt scutite de taxele judiciare de timbru actiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac pentru care, prin legi speciale, este prevazuta expres o atare scutire.

Or, in lipsa unei solutii legislative exprese in sensul scutirii, precum si in conditiile in care, astfel cum s-a aratat, in precedent, dispozitiile cuprinse in Normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 sunt de stricta interpretare si aplicare, neputand fi extinse prin analogie, se poate concluziona ca, in problema de drept analizata, legiuitorul nu a inteles sa deroge de la regula timbrarii cererilor si actiunilor in justitie.

Asadar, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.1, art. 2 alin. (1) si art. 15 lit.p) din Legea nr.146/1997, modificata si completata, cererile prin care se solicita, pe cale principala, acordarea cheltuielilor de judecata sunt supuse taxei judiciare de timbru, calculata la valoarea pretentiilor deduse judecatii, indiferent daca cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost sau nu scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

Dispozitiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997, aprobate prin Ordinul nr.760/C din 20 aprilie 1999 al Ministrului Justitiei se aplica doar in cazurile in care cheltuielile de judecata sunt solicitate in cadrul procesului in care au fost efectuate.

Sursa: Infolegal

, ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *